Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiţă, o nouă escapadă romantică înainte de nunta mult zvonită!

Publicat: 21/09/2024 | 21:11

De mai bine de un an de zile, Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiţă formează un cuplu. Cei doi și-au ținut relația departe de ochii curioșilor, iar aparițiile lor împreună au fost extrem de rare. Însă, povestea de dragoste dintre cei doi ar funcționa de minune, iar aceștia chiar s-ar pregăti de nuntă. Recent, cuplul a bifat o nouă escapadă romantică, iar unii spun că ar fi vorba de o lună de miere în avans. Unde s-a relaxat cuplul?

În vara anului 2023 apăreau primele imagini cu Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiţă împreună. La acel moment s-a creat vâlvă mare pentru că se credea că medicul militar este căsătorit. Însă, realitatea era că acesta divorțase în urmă cu ceva timp și se putea bucura din plin de noua poveste de dragoste din viața lui.

Tot atunci a fost și singura dată în care Monica Bîrlădeanu a vorbit despre relația ei. Vedeta a vrut să clarifice situația divorțului, dar a și precizat că nu își va expune relația.

„Dragilor știu că circulă o știre cu informații eronate vis-a-vis de relația mea personală și ca să nu vă faceți gânduri sau să vă puneți întrebări, îmi doresc să aflați adevărul direct de la mine: partenerul meu de viață este un bărbat absolut necăsătorit, liber de orice obligație.

Nu e o relație ascunsă, doar că am acest principiu de care mă țin, să nu vorbesc public despre viața mea personală. Vă îmbrățișez!”, a scris Monica Bîrlădeanu, pe reţelele sociale, la acel moment.

(CITEȘTE ȘI: MONICA BÎRLĂDEANU S-A INTEGRAT PERFECT ÎN FAMILIA LUI GHEORGHIŢĂ. ROLUL DE „MAMĂ” ÎI VINE MĂNUŞĂ!)

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiţă, escapadă romantică

După primele declarații, nici unul dintre cei doi parteneri nu au mai vorbit despre relația lor și au preferat să o țină departe de ochii curioșilor. Cei doi nu se afișează prea des împreună, însă recent au petrecut o vacanță romantică în Toscana, Italia.

Deşi nu apar împreună în pozele şi clipurile pe care le-au postat în mediul online, pentru toată lumea a fost evident că aceștia au fost împreună. Postările ambilor sunt exact din aceleaşi locuri. Mai mult, unii dintre fanii actriței au sesizat un element extrem de important.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiţă, escapadă romantică /Foto: Instagram

Mai exact, la clipul din Toscana postat de Monica Bîrlădeanu apare haştagul #weddingweekend. Ei bine, acest lucru a dat naștere la numeroase interpretări. Unii au spus că actrița și medicul militar participă la o nuntă, iar alții au crezut că aceasta se referă la propria nuntă.

În urmă cu ceva timp, o cunoscută influenceriță îi dădea de gol pe cei doi și spunea că aceștia ar urma să facă nunta în luna octombrie a acestui an. Astfel, cei doi are putea să facă planurile de nuntă în Toscana sau au vrut să se bucure de o lună de miere în avans.

(VEZI ȘI: CUM ARATĂ MONICA BÎRLĂDEANU ÎN COSTUM DE BAIE, LA 45 DE ANI. FANII AU CREZUT CĂ NU VĂD BINE!)

This browser does not support the video element.