Momentul în care Iustina a aflat că este însărcinată la Insula iubirii: „Mă sperie”
Unul dintre cele mai controversate cupluri ale sezonului de la „Insula Iubirii”, Iustina Loghin (26 de ani) și Cornel Luchian (38 de ani), a captat atenția publicului prin întorsăturile dramatice ale relației lor. Cei doi au intrat în emisiunea de la Antena 1 cu intenția de a-și testa relația, însă parcursul lor în Thailanda a fost plin de surprize și neprevăzut. În ciuda deciziei Iustinei de a pune capăt relației pe insulă, în mod surprinzător, cei doi s-au împăcat ulterior și au ajuns chiar să se căsătorească.
Iustina și Cornel sunt unul dintre cele cinci cupluri care au decis să-și testeze iubirea în Thailanda. Relația lor a atras rapid atenția, mai ales datorită dezinvolturii cu care Iustina vorbește despre viața lor privată, stârnind interesul publicului. Recent, Iustina a făcut o dezvăluire șocantă la „Insula Iubirii” despre posibilitatea ca ea să fie însărcinată. Iată ce a spus concurenta!
Ce dezvăluiri a făcut Iustina pe „Insula Iubirii”
Momentul care a schimbat complet dinamica relației a fost descoperirea neașteptată a unei sarcini. Încă din timpul filmărilor, Iustina a început să simtă schimbări în corpul ei, iar semnele timpurii, precum grețurile matinale, au determinat-o să discute cu Daiana despre posibilitatea de a fi însărcinată. Aceasta mărturisire a fost făcută pe insulă, într-un moment în care Iustina a decis să se confeseze Daianei. O posibilă sarcină a adus neliniște în sufletul Iustinei, care nu se simțea pregătită să devină mamă, mai ales în contextul unei relații atât de complicate cu Cornel.
„Am fost stresată, nu mi-a venit nici stopul, of! Vai, atâta mi-ar mai trebui să fiu însărcinată, nu! Vreau măcar să mă liniștesc cu chestia asta că mă gândesc numai cum ar fi să fiu însărcinată acuma! Ar fi șocul vieții mele, cred că mai mare decât ce am văzut cu el, logic! Mă sperie, da, în toată nebunia mea, să am un copil… Of, ar fi șocul vieții, că eu nu pot să fac avort, Doamne ferește, mă bate Dumnezeu pentru așa ceva! Și mie mi se pare că mi s-a schimbat conformația burții.”, i-a spus Iustina Daianei.
„Oricum, un copil nu e un păcat, deci…”, a fost răspunsul partenerei lui Rareș.
„Nu, dar nu cu cine nu trebuie!”, a mai spus Iustina.
Cu toate acestea, relația lor a luat o turnură neașteptată după întoarcerea în România. Deși inițial părea că drumurile lor se vor separa, cei doi au reușit să depășească neînțelegerile și au decis să-și dea o nouă șansă. La scurt timp după filmări, în luna iunie, Cornel și Iustina s-au căsătorit, iar la nuntă, toate privirile au fost atrase de burtica vizibilă a Iustinei, confirmând suspiciunile privind sarcina (VEZI AICI).
Calculând din momentul în care filmările s-au încheiat, în martie, și până la nunta din iunie, se poate deduce că Iustina era însărcinată în aproximativ 4-5 luni în momentul căsătoriei. Astfel, este evident că sarcina a fost descoperită chiar în timpul show-ului „Insula Iubirii”.