Iulia de la "Abracadabra" trece prin clipe teribile! Fiica ei este bolnavă, iar diagnosticul pus de medici a speriat-o.
Iulia Stănescu a relatat că micuţa ei are probleme serioase de sănătate şi este internată în spital. Se pare că fetiţa vedetei are tuse convulsivă.
„Noi am venit joi în ţară. Fetiţa era bolnavă, dar eu nu mi-am dat seama că era. Voma şi se îneca când dormea, din cauza mucozităţilor. Am adus-o în România. Nu mai putea să mănânce nimic. Se sufoca, se învineţea la faţă. Am venit cu ea de urgenţă în Bucureşti. E la spital. Eu vin de la spital şi tot acolo mă duc. Are un diagnostic de tuse convulsivă. E mai mult o suspiciune. Între timp e tratată pentru simptome: antibiotic, sirop de tuse, anticorpi, perfuzii. Mie îmi este rău acum. Şi cu sarcina, nu prea pot să mănânc. Eu slăbesc pe zi ce trece. Nu dorm. Mama, săraca, e ultima în linie acum. Iubitul meu e avocat şi munceşte la un caz extrem de important. Vine şi el la sfârşitul lunii aprilie. Vorbesc cu el încontinuu. A zis că nu poate intra în camera fetiţei pentru că îl apucă emoţiile. Greu de spus dacă s-a ameliorat situaţia. La boala pe care o are nu există acum un tratament care să o ajute foarte mult. Dacă era la începutul bolii cu siguranţă”, a povestit Iulia Stănescu.