Momente de panică într-o excursie pe munte pentru un grup de copii din Dâmbovița. Aceștia au pornit într-o drumeție pe Valea Jepilor, un traseu dificil, neechipați corespunzător. Însoțitorii lor au cerut ajutorul salvamontiștilor, după ce copiii au dat semne de epuizare.
Mai mulți salvamontiști au pornit în cautarea lor. Cei 35 de copii faăceau parte dintr-un grup mai mare. Din primele informații, copiii nu aveau echipament corespunzător, prezentau semne de oboseală și înaintau greu. Salvamontiștii au ajuns la grup și le-au asigurat toate condițiile pentru coborârea în siguranță de pe munte. Copiii au între 9 ani și 17 ani și sunt din județul Dâmbovița. Aceștia au venit, în excursie, alături de profesori.
Salvamontistii au împărțit grupul în doua în funcție de ritmul de mers al copiilor, primul grup a fost adus în oraș în cca 15 min, iar cu al doilea grup au estimat o deplasare mult mai lunga. Starea de epuizare a unui copil era foarte avansata și a fost coborât cu targa. Salvamontistii s-au mobilizat și și-au dimensionat corespunzător resursele astfel încât sa asigure ambele grupuri și sa ofere siguranța necesara copiilor pe perioada coborârii.