Un autocar în care se aflau 25 de persoane s-a răsturnat, marţi seară, pe Drumul Naţional 1, în judeţul Braşov. Patru persoane au fost rănite, dar erau conștiente. Conform reprezentanților ISU Braşov accidentul rutier s-a produs pe DN 1, la ieşirea din Codlea către Făgăraş.
În evenimentul rutier a fost implicat un autocar în care se aflau 25 de persoane. Auvehiculul s-a răsturnat, patru persoane fiind rănite.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi medici, aceştia stabilind că cei patru răniţi sunt conştienţi. De asemenea, pompierii au stabilit că sunt scurgeri de combustibil din autocar şi au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
”Nu există pericol de explozie, lucrurile sunt sub control. Un microbuz al ISU se deplasează la locul accidentului pentru a prelua pasagerii”, au transmis reprezentanţii ISU Braşov.
În judeţul Braşov în multe zone ninge abundent, iar vântul viscoleşte zăpada, acestea fiind, din câte se pare, motivele producerii accidentului.