Momente de groază în Cernavodă, pe malul unei ape, unde erau adunați mai mulți pescari. O mașină a plonjat în apă și, potrivit martorilor, nu există victime. Momentul în care autoturismul este înghițit de apă a fost filmat, iar imaginile au devenit virale. Unii dintre internauți au făcut haz de necaz.
Unul dintre pescarii aflați pe unul dintre malurile apei a scos repede telefonul și a înregistrat clipele în care mașina s-a scufundat. Ulterior, el a urcat clipul pe contul său de Facebook, unde a scris următorul mesaj: “Acum, la Cernavoda. Din fericire, fără victime. Unde nu-i cap, vai de mașină”.
Imaginile au fost distribuite masiv pe cea mai mare platformă de socializare și a strâns multe comentarii.
“Ăsta da, pescar înrăit…”, “Frâna de mâna nu avea… și așa era cotet”, “Când o s-o scoată, va fi plină de pește! Facem haz de necaz, dar Doamne ferește!”, “O găsește în Dunăre în câteva ore. Să-i pună baliza”, “A băgat-o în viteză cu maneta de la semnalizare; ce e bine că o să pornească iarna, apa e cald mereu acolo :))” sunt cinci dintre comentariile strânse de filmarea de mai jos.
https://www.facebook.com/ticucireasa/videos/pcb.2353793444725812/2353788338059656/?type=3&theater