Zilele acestea, salvamarii de pe litoralul românesc duc cea mai grea muncă de convingere. În ciuda valurilor mari, a vântului puternic și a steagurilor roșii arborate, turiștii nu pot fi convinși să fie atenți la vieților lor.
Minivacanța de Sfânta Maria a adunat în stațiunile de la Marea Neagră peste 100.000 de turiști, salvamarii fiind într-o situație de-a dreptul disperată. Luni 14 august 2023, și-au pierdut viața 6 oameni, tragedie ce nu a schimbat în niciun fel comportamentul oamenilor aflați pe plajă. Salvamarii duc muncă de convingere cu turiștii inconștienți, însă, chiar și așa, nu au o foarte mare putere de convingere. Indiferență și iresponsabilitate par să fie cu mult peste grija față de propria lor viață.
Valurile mării sunt extrem de periculoase și, totodată, înșelătoare. Curenții provocați din cauza furtunilor din largul mării sunt cei care au purtat în larg peste 25 de persoane luni, 14 august. Vasile Borteș, șeful salvamarilor din sudul litoralului, trage un semnal de alarmă în rândul turiștilor prezenți în aceste zile în stațiunile de pe litoral. Totodată, acesta atrage atenția părinților și a bunicilor care lasă copiii nesupravegheați. Oficialul a dat exemplul unui copil care a fost luat de valuri chiar de la mal.
„Luni, 14 august, am scos 4 oameni din apă care prezentau funcții vitale. Am scos peste 20-25 de oameni din zone în pericol de înec. Mulți stau cu saltele, cad de pe ele, merg cu fluturași, cu mingi gonflabile, cu tot felul de mijloace plutitoare și ne creează nouă probleme. Părinții stau pe șezlong, cu telefonul în mână, copilul se aruncă în valuri cu colacul. Bunicii cu nepoții, părinții cu copiii, să fie atenți. Sunt valuri foarte, foarte mari. Vântul bate foarte puternic, sunt curenții foarte puternici. Îi ia din mal. De la genunchi a luat un copil. Eu am răgușit, țip la ei, deși am electro-megafon. Nu știm ce să mai facem. Părinții sunt inconștienți. Nu generalizăm.” a declarat pentru Replica Vasile Borteș, șeful salvamarilor din sudul litoralului.
Totodată, șeful salvamarilor anunță că vor urma încă 3 zile de furtună, valuri foarte mari, vânt și curenți puternici. Turiștii sunt obligați să țină cont de culoarea steagurilor arborate de către salvamari.
„Roșu-galben, un singur steag, înseamnă prezența salvamarului, turiștii au voie să înoate, zona este sigură pentru îmbăiere. Roșu-galben-galben, au voie în mare doar înotătorii foarte experimentați. Roșu-galben-roșu, pericol de înec, nu are nimeni voie să intre în mare, înotul interzis, scăldatul interzis. Se anunță 3 zile de furtună, valuri foarte mari, vânt puternic, curenți puternici.” a încheiat Vasile Borteș.