Vineri, 7 iunie 2024, Pepe și Yasmine au făcut pasul cel mare, unindu-și destinele și în mod oficial. Cei doi au făcut nunta, iar petrecerea dată a fost una de zile mari. Numeroase vedeta și-au făcut apariția la eveniment, însă una dintre ele a marcat un moment stânjenitor. Este vorba despre Jo, cântăreața s-a lăsat purtată de val și a arătat tot. Cum a reacționat Liviu Vârciu când a văzut-o?
La doi ani de la divorțul de Raluca Pastramă, Pepe a decis să mai acorde încă o șansă iubirii, iar în anul 2022 se căsătorea civil cu Yasmine Ody, în mare secret. După cununia civilă, acum, a urmat și marea petrecere, iar nunta acestora a fost una impresionantă. Peste 300 de invitați au stat alături de cei doi miri, iar marele eveniment a fost unul atipic, în care s-a pus accentul pe distracție.
(CITEȘTE ȘI: DETALIUL VESTIMENTAR CARE A ATRAS PRIVIRILE TUTUROR LA NUNTA LUI PEPE CU YASMINE. CUM A ARĂTAT A DOUA ȚINUTĂ A MIRESEI)
Nunta lui Pepe și a lui Yasmine a fost una de excepție, ce a semănat mai mult cu un festival. Accentul a căzut pe distracție, iar numeroși artiști au animat atmosferă. Printre aceștia s-au numărat: Theo Rose, Johnny Romano, Clejanii, Mandinga sau Liviu Vârciu. Aceștia au ridicat petrecerea la alt nivel, iar invitații au stat numai pe ringul de dans.
Însă, la nunta lui Pepe, Jo a fost protagonista unui moment penibil. Încântată să îl vadă pe Liviu Vârciu pe scenă, artista s-a apropiat, s-a lăsat pe vine și a „îngenunchiat” în fața cântărețului, făcând o plecăciune. Dar gestul ei a pus-o într-o situație destul de incomodă. Îmbrăcată cu o rochiță scurtă, Jo a lăsat totul la vedere atunci când a făcut plecăciunea.
Rochița artistei s-a ridicat, iar cei care erau așezați în spatele ei au văzut tot. Momentul a fost filmat și a ajuns în mediul online, iar Jo nu a mai avut ce face. Atunci când Liviu Vârciu a văzut-o, i-a bătut obrazul că a ajuns destul de târziu la petrecere, dar i-a și mulțumit pentru aprecierea arătată, chiar dacă aceasta a costat-o pe Jo.
„Ai venit târziu. Ești ultima mea fană”, a spus Liviu Vârciu, în timp ce Jo lăsa totul la vedere.
Așa cum spuneam, nunta lui Pepe a fost una grandioasă, iar cântărețul a pus accentul pe distracție, motiv pentru care numeroși artiști au animat atmosfera. Petrecerea a semănat mai mult cu un festival, iar invitații s-au distrat pe cinste.
„În primul rând, nu e cu stat la masă și cu meniuri. E cu muzică și petrecere non-stop, cu artiști. Nu sunt pauze de mese. E la un alt nivel, e total altceva. Sunt curajos, ce-i drept. E sinucidere din punct de vedere financiar, pentru că e foarte scump ceea ce fac.
Ne dorim un eveniment la care oamenii chiar vin să se distreze și nu sunt pauze de masă și nu există momente moarte și tradiții obositoare. Dacă zic programul artistic, e festival. Zic câțiva, nu pe toți: Mandinga, Theo Rose, Johnny Romano, Clejanii, Silviu Andrei, Nea Marin cu dansuri”, a declarat Pepe, înainte de nuntă.