Moment istoric pentru Romania! Vicepresedintele SUA a venit la Bucuresti

De: Cancan
Publicat: 20/05/2014 | 15:15

Vicepreşedintele SUA şi soţia sa au fost întâmpinaţi la Aeroportul Otopeni, la scara avionului, de către ministrul de Externe, Titus Corlăţean şi de însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, Duane Butcher.

Oficialul SUA a primit salutul Gărzii de Onoare. Ministrul Corlăţean i-a oferit soţiei vicepreşedintelui american un buchet de flori.

Joe Biden a sosit la Bucureşti la bordul Air Force 2, aeronavă destinată zborurilor vicepreşedintelui american. Zborurile preşedintelui SUA sunt gestionate de Air Force 1.

Termenul Air Force 2 este asociat cel mai adesea cu aeronava Boeing C-32, un 757 modificat cu care vicepreşedintele SUA zboară cel mai frecvent. Alte aeronave folosite ca Air Force 2 sunt Boeing C-40 Clipper, C-20B, C-37A şi C-37B.

Air Force 1 şi Air Force 2 sunt ambele vopsite în alb şi bleu, dar, potrivit presei americane, protocolul de la bordurile celor două avioane diferă: la bordul Air Force 2 nu se servesc băuturi alcoolice.

Biden se va afla, marţi şi miercuri, la Bucureşti, cu misiunea de a aborda subiecte de actualitate precum relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti.

Vizita lui Joe Biden este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii 5 ani, când tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009. Casa Albă a anunţat că Joe Biden, care vine împreună cu soţia sa, Jill Biden, va avea întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

Totodată, Biden se va adresa reprezentanţilor societăţii civile şi se va întâlni cu soldaţi români şi americani. În cele două zile ale vizitei, circulaţia rutieră se va desfăşura în condiţii normale în Bucureşti şi nu vor fi dispuse restricţii majore de trafic.

A.P