A început numărătoarea inversă până când va începe cea de-a cincea ediție a emisiunii “Românii au talent” din sezonul 10! Pe scena show-ului de la Pro TV se vor desfășura momente care de care mai interesante, iar printre acestea se numără și apariția unui fost finalist a competiției de talente. Deja s-a aflat motivul pentru care a decis să facă acest lucru.
Mâine seară, începând de la ora 20:30, la Pro TV, emoția va atinge cote înalte pe scena talentului! Concurenții care și-au dorit să împărtășească cu toată lumea că au reușit să învingă problemele prin care au trecut vor veni în fața celor patru jurați și vor da tot ce au mai bun ca să obțină “DA”-urile mult visate.
“Deși nu ai studii, am avut senzația că am avut un profesionist în fața mea”, va spune Mihai Petre după ce va asculta vocea unui concurent, relatează romaniiautalent.protv.ro.
Un băiat de 13 ani îi va impresiona profund pe celebrii jurați cu pasiunea și dăruirea lui pentru muzică. El le-a mărturisit: “Eu trăiesc ceea ce cânt”. La finalul unui număr care îi va ridica pe toți în picioare, copilul va face o dezvăluire surprinzătoare: “Mă pregătesc pentru doctorat, deja. Peste un an pot da doctoratul, la Viena. Voi fi doctor în muzică la doar 14 ani”.
Andi Moisescu va fi impresionat de concurenții care vor prezenta momente speciale care ascund povești impresionante de viață: “Ți-ai găsit drumul, fără doar și poate”,îi va spune unei concurente care va declara că s-a simțit mereu diferită, iar unui tânăr care își dorește să câștige premiul cel mare pentru a mulțumi familiei lui pentru susținere îi va face o declarație emoționantă: “Excepțional, m-a făcut să simt nevoia să mă ridic în picioare”.
Valentin Luca, fost finalist “Românii au talent”, revine în emisiune, de această dată în postura de susținător. El va trăi emoția din public, de unde va urmări un moment de “flair bartending” oferit de o concurentă revenită din Italia ca să își demonstreze abilitățile.
Ce vor crede jurații și ce îl va face pe Smiley să spună despre el și Pavel că “nimeni nu are grijă de noi”, aflăm mâine seara. Tot în cadrul acestei ediții, doamnele și domnișoarele vor avea parte de un moment HOT! O trupă de băieți, formată în urmă cu doar 2 luni, va urca pe scenă și va oferi un dans de neuitat: “Nu facem striptease, rămânem în boxeri și bocanci”.