Moment emoționat! Fetiță de trei ani, salvată, după ce a stat 65 de ore sub dărâmări, la Izmir. VIDEO
O copilă de doar trei ani a fost salvată de sub unei clădiri prăbușite în urma cutremurului de vineri care a lovit Turcia și Grecia. Imaginile emoționante au fost urmărite de milioane de oameni.
Potrivit Reuters, operațiunea de salvare a avut loc luni în orașul Izmir, unul dintre cele mai afectate orașe de seismul care a uciș 81 de oameni.
Citește și: Imagini dramatice din Turcia și Grecia! Cutremurul a ucis doi tineri de 15 și 17 ani
Au trecut trei zile de la tragedie, iar operațiunile de salvare continuă în opt clădiri din Izmir. În acest oraș din vestul Turciei au murit 79 de persoane în urma cutremurului, în timp ce alte două persoane au murit în insula Samos, din Grecia, au informat autoritățile.
Fetița, pe nume Elif, a fost scoasă de sub dărâmături de către echipele de intervenție și transportată cu o targă către o ambulanță. Copilul a fost salvat la 65 de ore de la cutremur.
Mama, cele două surori și fratele lui Elif au fost salvați de echipele de intervenție sâmbătă, dar, ulterior, unul dintre copii a murit.
Efectele devastatoare ale seismului de vineri
În prezent, peste 3.500 de corturi au fost montate de către autorități pentru a oferi cazare temporară persoanelor care au rămas fără adăpost în urma cutremurului, a informat Autoritatea pentru Managementul Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD), care a adăugat că 962 de persoane au fost rănite în urma seismului de vineri. Peste 740 de persoane au fost externate din spitale până în prezent, a mai anunțat instituția.