Moment emoționant la concertul Deliei! Artista a complotat cu un fan care și-a cerut iubita de soție pe scenă
Seară de neuitat pentru o fană a Deliei! Emoțiile trăite în timpul concertului au fost dublate de un moment unic pus la cale de iubitul ei, pe care și-l va aminti toată viața. Tânăra a fost cerută în căsătorie pe scena show-ului „Acadelia”, imediat după piesa „Gura ta”. Întregul public a fost martor la emoțiile trăite de cei doi și i-a aplaudat, iar Delia i-a îmbrățișat, le-a dedicat următoarea piesă și le-a urat: „Casă de piatră!”.
Citește și: Delia a dat cărțile pe față și a vorbit despre banii câștigați la concerte: ”Oamenii au impresia că…”
Totul a început în clipa în care Delia a anunțat că are în public o fană pe care vrea să o invite pe scenă. Tânăra i s-a alăturat artistei, neștiind ce urmează să trăiască. Firesc, Delia a întrebat-o cu cine a venit la concert, și tot firesc, atunci când răspunsul a fost: „Cu iubitul meu”, artista l-a chemat și pe el.
„Frumoasa mea iubită, aș vrea să-ți spun că odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că ești jumătatea mea, sufletul meu pereche, și pentru asta vreau să-ți mulțumesc, să-ți spun că te iubesc și să te întreb dacă vrei să-mi fii alături pentru tot restul vieții”, i-a declarat bărbatul, care a îngenuncheat apoi și i-a oferit inelul de logodnă. Așa cum sperau toți cei care erau de față, tânăra a spus: „Da!”, în aplauzele publicului.
„Mi se pare frumos să particip la asta, au fost emoții pure”, a recunoscut Delia.
Citește și: Delia, show incediar la Acadelia, Sala Palatului! A cântat împreună cu sora ei însărcinată