În speranța că se va găsi o rezolvare pentru problema medicală a fiului său, artistul a plecat cu el în Turcia pentru un tratament cu celule stem.
Micuțul Leon, care luna aceasta împlinește vârsta de 5 ani, urmează să fie internat într-un spital din Turcia, pentru un tratament cu celule stem.
Din cauza diagnosticului sever, fiul lui Kamara își folosește doar un braț, cântărește 10 kilograme și poartă scutece. Mai mult, trebuie să fie mereu supravegheat.
O șansă la o viață normală vine acum din Turcia, acolo unde Leon va merge săptămâna viitoare. Micuțul va realiza două tratamente cu celule stem, la finalul cărora va fi decis dacă este nevoie de o operație la nivelul nervilor coloanei vertebrale.