Moldovenii s-au despărțit oficial de trei titulari: „Trebuie să venim cu ceva în plus faţă de ce a fost în aceşti doi ani!”
Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoşani, a declarat că Jonathan Rodriguez, Hamidou Keyta şi Stefan Ashkovski, care şi-au terminat contractele, sunt deocamdată plecările certe de la gruparea pe care o pregătește.
„Certitudini la plecări sunt doar Rodriguez, Keyta și Ashkovski. Vom vedea din punct de vedere al transferurilor ce se poate realiza la plecări. La veniri suntem obligaţi să aducem jucători de valoare pentru că se vede ce echipe au promovat, mai sunt alte 4-5 echipe care au fost aproape de play-off anul acesta şi care cu siguranţă vor investi mai mult. Aşa că trebuie să venim cu ceva în plus faţă de ce a fost în aceşti doi ani. Va fi un salt valoric şi financiar al campionatului şi va fi mult mai greu. Ce s-a întâmplat în aceşti 2 ani la Botoşani e o obligaţie pentru cei care vor veni. Adică să facă cel puţin atât cât au făcut băieţii care sunt acum. În ceea ce mă priveşte, nu plec decât când se încheie un ciclu de 3-4 ani pentru că vreau să las lucrurile bine făcute la Botoşani”, a declarat Marius Croitoru.
Tehnicianul moldovenilor a spus că deocamdată la capitolul veniri nu s-a perfectat niciun transfer însă a precizat că are în vedere doi jucători de atac pe care și-i dorește sub comanda sa.
„Am văzut mai mulţi jucători, m-am oprit la doi dintre ei. Sunt străini, dar deocamdată nu e niciun transfer făcut. Români va fi greu să aducem din punct de vedere financiar. Din păcate au plecat jucători din compartimentul ofensiv unde se simte, aşa că trebuie să fim atenţi la ce aducem”, a adăugat Croitoru.