Moldovenii revin pe locul 2 în Liga 1 după remiza cu Academica!
FC Botoşani a revenit pe locul 2 în Liga 1 după remiza, scor 1-1 (0-1), înregistrată pe stadionul „Dinamo” din Bucureşti cu Academica Clinceni, în ultimul meci din etapa a 11-a.
Echipa pregătită de Marius Croitoru a deschis scorul prin fundașul camerunez Dawa (min. 14), însă ilfovenii au evitat eșcul grație unui punct marcat de argentinianul Juan Bautista Cascini (min. 77), care a deviat cu mâna şutul lui Thibault Moulin. De notat ar fi că botoșănenii au evoluat din minutul 57 în inferioritate numerică, după ce francezul Malcom Edjouma a primit gratuit al doilea cartonaş galben și implicit pe cel roșu. De evidențiat ar fi că mijlocașul moldovenilor ar fi trebuit să fie eliminat în minutul 22 când a fost avertizat doar cu galben la o intrare de neînțeles la Omoh.
S-a terminat 1-1 iar FC Botoșani a revenit pe locul 2 cu 22 de puncte, fiind la opt lungimi de liderul CFR Cluj. De partea cealaltă, Academica a rămas pe ultimul loc în clasament cu 3 puncte, ilfovenii fiind singurii din Liga 1 fără succes în campionat.
Rezultate etapa a XI-a Liga 1
CS Mioveni – FC Argeș 0-0
Chindia Târgovişte – FCSB 0-1
Dinamo Bucureşti – UTA Arad 2-2
Sepsi OSK – Rapid 2-2
FC Voluntari – Farul Constanţa 1-0
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş 2-1
„U” Craiova 1948 – Universitatea Craiova 0-2
Academica Clinceni – FC Botoşani 1-1
Clasament Liga 1
1 CFR Cluj 11 10 0 1 17-6 30
2 FC Botoșani 11 6 4 1 12-8 22
3 FCSB 11 6 3 2 20-11 21
4 FC Voluntari 11 7 0 4 15-12 21
5 Universitatea Craiova 11 6 1 4 17-10 19
6 Farul Constanța 11 5 3 3 14-6 18
7 Rapid 11 5 3 3 13-9 18
8 UTA Arad 11 4 5 2 11-8 17
9 FC Argeș 11 4 3 4 8-6 15
10 Chindia Târgoviște 11 3 4 4 8-8 13
11 CS Mioveni 11 3 2 6 6-13 11
12 Sepsi OSK 11 1 7 3 9-11 10
13 „U” Craiova 1948 11 2 3 6 8-13 9
14 Gaz Metan Mediaș 11 2 2 7 8-14 8
15 Dinamo 11 2 1 8 9-26 7
16 Academica Clinceni 11 1 2 8 6-23 3