Moldovenii, încrezători în victorie înaintea meciului cu FC Voluntari!
Jucătorii FC Botoşani sunt încrezători în privinţa şanselor de a se întoarce cu un rezultat pozitiv din deplasarea de la Voluntari. Cu toate că se aşteaptă la un meci infernal, fotbaliştii lui Costel Enache susţin că au forţa de a obţine un rezultat pozitiv în meciul cu trupa lui Adrian Mutu.
„Cu siguranţă va fi un meci de luptă pentru că Voluntariul este disperat să facă puncte, sunt pe un loc de baraj şi pentru ei orice punct contează. Va fi un meci de luptă, ne luptăm şi noi cât putem, este oboseală, sunt multe meciuri în ultimele săptămâni. Am avut nişte probleme la un picior şi am făcut o recuperare de o săptămână dar acum am intrat normal la antrenamente şi aştept să prin minute. S-a apropiat şi Sepsi de noi, mă bucur pentru ei, dar sper să rămână pe locul 9. O să se decidă meciul direct”, a declarat Lorand Fulop.
La rândul său, mijlocaşul Răzvan Oaidă s-a arătat încrezător într-un rezultat bun la Voluntari chiar dacă, individual, adversarii au în componenţă jucători cu state vechi în Liga I.
„Cu siguranţă este un meci important pentru noi, venim după o perioadă dificilă şi aglomerată cum s-a şi văzut în ultimul meci. E important să facem un joc bun şi mai important este să luăm cele trei puncte. Noi ne gândim la victorie, o să facem un meci în care să atacăm, va fi greu, deoarece este o echipă agresivă, au nevoie de puncte şi va fi un meci dificil. Au jucători foarte experimentaţi, Sânmârtean, Marinescu, Cernat şi nu mă aşteptam să fie într-o aşa situaţie. La început de campionat aveau un obiectiv destul de îndrăzneţ şi se pare că s-au pierdut pe drum. I se poate întâmpla oricărei echipe, important este să luăm noi cele trei puncte”, a declarat Răzvan Oaidă.
Partida FC Voluntari – FC Botoşani va avea loc astăzi, de la ora 17:00, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look.