Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, a declarat că nu are emoții în privința jocului pe care echipa pregătită de Marius Croitoru îl va susține astăzi de la ora 20:00 în Bănie cu Universitatea Craiova.
Finanțatorul FC Botoșani crede că formația sa are șanse la un rezultat pozitiv și nu vede gruparea olteană dinainte câștigătoare.
„Dacă e să mă refer la meicul cu Craiova, pot spune că suntem la capitolul al doilea meci de pregătire. Am trecut peste dezamăgirea eșecului cu CFR Cluj iar acum scopul nostru este să obținem un rezultat pozitiv în Bănie pentru că eu cred că șansele noastre la locul 3. Craiova nu este o echipă de speriat și de aceea am mare încredere într-un rezultat pozitiv”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.
Universitatea Craiova -FC Botoșani, va avea loc astăzi de la ora 20:00, duelul fiind o restanță din cadrul etapei a III-a a play-off-ului Ligii 1. În sezonul regular, oltenii au bifat o remiză pe „Municipal”, unde nu au reușit niciodată în istorie să se impună, scor 1-1, după care și-au valorificat avantajul terenului propriu în Bănie, scor 3-1.
Programat inițial vineri 12 iunie, duelul dintre olteni și moldoveni a fost amânat de LPF cu mai puțin de 24 de ore înainte de fluierul de start după ce medicul echipei FC Botoșani a primit vestea că testul anti-covid ar fi neconcludent. Cu toate că medicul nu intrase în contact cu fotbaliștii lui Croitoru, LPF a făcut exces de zel și a decis amânarea duelului, delegația moldavă fiind nevoită să facă cale întoarsă la Botoșani și să stea izolată până la finalizarea anchetei epidemiologice demarată de autorități. S-a dovedit că nu a fost decât o alarmă falsă, atât medicul moldovenilor cât și întreg staff-ul și lotul de jucători ieșind negativi la coronavirus. Repercusiunile s-au văzut însă în duelul pe care FC Botoșani l-a susținut în weekend cu CFR Cluj pe teren propriu, gruparea lui Croitoru fiind o umbră a echipei care termina sezonul regular în forță pe locul 3, cedând mai clar decât o arată scorul, 2-0, duelul cu campioana României.
De partea cealaltă oltenii au câștigat în weekend cu Astra în Bănie, scor 2-1 și au rămas la 7 puncte în urma CFR-ului pe care o va întâlni în weekendul viitor în Gruia. Cu o victorie contra botoșănenilor, oltenii ar reduce ecartul față de campioană la doar 4 puncte înaintea duelului direct și ar aprinde derby-ul din Gruia.