Modul inedit în care Nicolae Ceaușescu își serba ziua de naștere. De ce nu era niciodată interesat de cadouri

Publicat: 07/12/2020 | 16:45

De-a lungul timpului, au ieșit la iveală detalii interesante despre Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena. Unul dintre cele mai inedite lucruri care s-au aflat despre fostul conducător comunist a fost faptul că acesta nu era niciodată impresionat de cadouri, la ziua lui de naștere, cu toate că o țară întreagă îl celebra și îl lăuda.

Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 23 ianuarie 1918, însă, în acte venirea sa pe lume a fost înregistrată în localitatea Scorniceşti pe 26 ianuarie 1918. În vremea regimului comunist, dictatorul era celebrat cu mare fast, iar ca drept cadouri i se aduceau tot felul de lucruri, care mai de care mai de preț. Cu toate acestea, Nicolae Ceaușescu nu era niciodată interesat de ele și nu prea le băga în seamă.

“Le adunam pe toate în nişte depozite din strada Molière. Erau fotolii, canapele – disparate –, covoare pe care scria, din ţesătură câte ceva de genul: «Să ne trăiţi, tovarăşe Nicolae Ceauşescu!». Deci, inutile. În ultimul timp, se ajunsese la decizia ca arhitecţii să scrie la judeţe cam ce cadou să pregătească, ataşându-le uneori şi schiţa de model. Noi lucram la atâtea palate şi aveam nevoie de mobile, dar cele primite de ziua lui Ceauşescu erau inutilizabile. Nici tablourile nu se puteau folosi, fiindcă îi reprezenta pe ei doi sau numai pe el”, a declarat Camil Roguschi, arhitectul lui Nicolae Ceaşescu, potrivit playtech.ro.

Ce făceau elevii în școli, atunci când era ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu

Ioan Mitran, un bărbat din Brașov, a rememorat în cadrul unui interviu felul în care se sărbătorea în şcoli ziua de 26 ianuarie, pe vremea fostului dictator.

“Întotdeauna la începutul orelor trebuia să intonăm imnul. În 26 ianuarie însă se citeau poezii închinate lui Ceauşescu. Noi elevii trebuia să venim cu cravată şi fiecare aveam de citit câte o strofă. Înainte de asta trebuia să îi urăm La mulţi ani. Ţin minte că în clasa a XI-a profesoara de română chiar ne-a spus ca fiecare dintre noi să îi scriem urări speciale pe care le va trimite apoi la Bucureşti. La vremea aceea ni se părea important, dar acum mi se pare de-a dreptul stupid. Ştiu că am scris şi eu o poezie. M-am inspirat de prin nişte cărţi de la Bibliotecă. Am scris ceva de genul: «La mulţi ani, fiu iubitor, fiu al marelului popor. Să ne trăieşti mult şi bine c-a avem mare nevoie de tine. Republica te iubeşte şi cu drag azi te sărbătoreşte». Profesoarei i-a plăcut mult şi a apărut şi «Drum Nou», poezia mea”, a povestit Ioan Mitran, potrivit adevarul.ro.