Moda TIR-istelor a prins la Sibiu
TENDINTA. Tot mai multe femei aleg meseria de sofer de TIR, considerata pana nu demult exclusiv barbateasca Preferinte. Proprietarii de TIR-uri isi lasa masinile pe mainile soferitelor, pentru ca sunt mai atente Soferitele de TIR din Sibiu au ajuns preferatele patronilor firmelor de transport din judet, dupa ce acestia au ajuns la concluzia ca sunt mai constiincioase si mult mai curate decat colegii lor. Pentru a face fata cererii de pe piata, de la inceputul anului au absolvit scolile de soferi, pentru categoriile C si D, zeci de doamne si domnisoare. „Ma amuza uneori cand ii vad pe oameni ce crispati se urca in masina, in momentul in care vad ca este o femeie la volan. Dar n-am avut niciodata vreo reclamatie din partea cuiva ca nu as fi condus bine”, povesteste Ioana Carpatorea. O alta sibianca spune ca a facut scoala de soferi de nevoie, insa acum e fericita ca poate fi egala cu barbatii. „E ceva incredibil. Ma simt foarte bine cand ma aflu la volan, superioara”, spune Iuliana Stefan. Tot sibianca este si Emilia Balaban, prima romanca angajata sa conduca un TIR de 20 de tone pe sosele. Dupa zece ani in cabina autotrenului, timp in care a strabatut aproape intreaga Europa, Emilia a reusit chiar sa-si cumpere propriul TIR. Chiar daca sunt in gratiile patronilor, soferitele au un singur punct slab: mecanica. (L.N.)