Mobilul crimei de la Cernavoda: „Bogdan Mitu si-a ucis sotia pentru ca ea nu mai voia sa se prostitueze”
Din informatiile date de cateva rude, Giani Deli-Iorga si Bogdan Mitu, al carui trup a fost gasit zilele trecute, o obligau pe tanara sa intretina relatii sexuale pe bani. La un moment dat, parintii fetei au aflat si au sfatuit-o sa se desparta de sot.
„Le placeau banii nemunciti, noi am aflat toata povestea. Giani Deli- Iorga l-a pacalit usor pe Bogdan sa isi lase femeia la produs. El, Giani, era cel care colecta banii si ii dadea o parte lui Bogdan si o parte mamei lui, Doina Stoica. Il suna, il scotea la poarta si acolo ii dadea banii”, a declarat o nepoata a sotilor Garoafa pentru Adevarul.
„Matusa mea (n.r.- Elena Garoafa) a aflat toata povestea. De aceea i-a dat afara din casa si a incercat sa o convinga pe Gabriela sa se desparta de el. Elena amenintase ca dupa sarbatori se va duce la Politie si va spune tot”, a povestit ea.
„Au fost omorati ca sa taca, de Giani. Iar cand Giani l-a sunat pe Bogdan sa-i spuna ca i-a omorat, Gabriela era in masina si l-a amenintat. Ea nu a aflat multe lucruri decat in ultimele ore de viata”, sustine Liliana Iancu.
Femeia a declarat ca familia a apucat sa vorbeasca foarte putin cu adolescentul Georgel Vasilniuc. „L-am intrebat de Gabriela. A zis ca atunci cand Bogdan a oprit masina pe malul Dunarii s-a intors spre el si i-a spus: ‘Du-te la Politie. Astia ma omoara!'”, a incheiat ea.