Un relicvariu din aur și cristal în care erau picături de sânge ale Sfântului Ioan Paul al II-lea a fost furat de la catedrala din orașul italian Spoleto. Vestea tristă a fost dată de episcopul așezământului. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Suveran Pontif care în 1999 vizita o țară majoritar ortodoxă: România.
Obiectul sacru a dispărut miercuri, 23 septembrie, din altarul dedicat Papei Ioan Paul al II-lea, care a încetat din viață în 2005. Un cleric care se îngrijea de catedrală pe timpul nopții a observat lipsa relicvariului, care avea în interior un flacon care conținea câteva picături din sângele regretatului Papă, relatează jurnaliștii de la Digi24. Moaștele, obiecte venerate de catolici, sunt de obicei bucăți din hainele sau trupul sfântului.
“Înapoiați relicvariul catedralei și credincioșilor”, a îndemnat arhiepiscopul Renato Boccardo, un apropiat al papei Ioan Paul al II-lea.
Moaștele furate din Spoleto erau ținute temporar în catedrală, până la inaugurarea uneia noi, în Umbria, închinată fostului papă.
Vezi și: Cum ar arăta Terra dacă toți oamenii ar dispărea! Imagini virale în plină pandemie de COVID-19
În cadrul interviului, arhiepiscopul a mai afirmat că nu este clar dacă relicvariul a fost furat pentru recompensă, așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu astfel de obiecte în Italia. În prezent, polițiștii verifică înregistrările de pe camerele video din interiorul și exteriorul catedralei din orașul Spoleto.
“O canonizare istorică!” – aşa a fost numită în 2014 proclamarea sfinţeniei Papei Ioan Paul al II-lea, primul Suveran Pontif care a vizitat România după căderea comunismului. Karol Wojtyla a devenit în 1978 primul papă din afara Italiei în mai bine de 400 de ani de istorie a Bisericii Catolice. De asemenea, el este primul Suveran Pontif sanctificat după numai nouă ani de la moarte.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat în 2011 și poartă titlul de “preafericit”; ceremonia religioasă a avut loc la Vatican și a fost prezidată de Papa Benedict al XVI-lea. El este celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă în 1978. A părăsit această lume după 27 de ani de pontificat.
Sursa foto principală: captură video YouTube / romereports.com