Moartea pasarilor de pe Lacul Morii ramane un mister! Nu apa ucide pescarusii
Specialistii de la Garda Nationala de Mediu au luat masuri pentru igienizarea Lacului Morii. „Am facut ieri un control, impreuna cu reprezentantii de la Primaria Sectorului 6, care se ocupa de curatarea zonei din apropierea lacului, si cu cei de la Apele Romane, care au in sarcina luciul de apa si malurile. Dintr-o analiza precedenta facuta de Apele Romane a reiesit ca apa este buna, dar Garda de Mediu a dispus o noua analiza. Probele vor fi luate din mai multe zone ale lacului, precum si cele din amonte”, ne-a declarat Ionel Viorel Glaman, comisar-sef la Garda de Mediu Bucuresti. De luni, de cand a fost demarata curatenia pe lac, echipele de la Apele Romane au strans aproximativ 10 metri cubi de gunoi si 50 de pasari moarte.