Moarte tulburătoare în lumea muzicii! Artista Park Bo Ram s-a stins din viață la doar 30 de ani

Publicat: 12/04/2024 | 18:42

Este doliu în lumea muzicii internaționale! Park Bo Ram, o cântăreață în vârstă de 30 de ani, s-a stins din viață în mod tulburător. Apropiații sunt șocați de tragedie. Cei care au cunoscut-o nu își pot explica ce s-a întâmplat cu artista. 

Park Bo Ram a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe K-Pop din Coreea de Sud. Ea a reușit să atragă simpatia publicului, iar pe rețelele de socializare avea o mulțime de vizualizări. Cu o carieră în plină ascensiune, tânăra părea că are tot ce își dorește. Însă, soarta a fost mult prea dură cu ea. Parcursul ei în viață s-a oprit la doar 30 de ani.

Citește și: FOSTUL MINISTRU AL ECONOMIEI DIN KAZAHSTAN, ACUZAT CĂ ȘI-A UCIS SOȚIA! KUANDYK BISHIMBAYEV RISCĂ PÂNĂ LA 20 DE ANI DE ÎNCHISOARE

Artista Park Bo Ram a murit în casa unui prieten

Park Bo Ram s-a stins din viață în casa unui prieten din Seoul. Celebra artistă sud-coreeană a suferit un infarct și s-a prăbușit din picioare în fața apropiaților cu care se afla. Mai multe echipaje medicale au sosit de urgență la fața locului și au transportat-o la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, cântăreața nu a mai putut fi salvată. În cele din urmă, a fost declarat decesul.

Prietenii și familia sunt în stare de șoc. Nimeni nu își poate explica ce a provocat infarctul pentru că Park Bo Ram era o tânără plină de viață, cu multe planuri de viitor. Reprezentanții casei de producție pe care o deținea au confirmat decesul și au transmis un mesaj emoționant prin care și-au exprimat regretul. Acum, apropiații de pregătesc să o conducă pe ultimul drum pe artista sud-coreeană.

„Suntem aici pentru a împărtăși vești dureroase și sfâșietoare. Park Bo Ram a murit brusc, noaptea târziu, pe 11 aprilie. Toți artiștii și directorii de la XANADU Entertainment deplâng profund şi cu mare tristețe moartea sa. Este și mai sfâșietor că trebuie să transmitem această veste tuturor fanilor care o susțin pe Park Bo Ram. Încă o dată, transmitem cele mai profunde condoleanțe, să se odihnească în pace.”, a transmis casa de producție, printr-un comunicat.

Citește și: A MURIT ÎNCERCÂND SĂ FACĂ FOTOGRAFIA PERFECTĂ! ACEASTĂ TURISTĂ DE 39 DE ANI A CĂZUT PESTE 50 DE METRI ÎN GOL