Moarte suspecta la Buzau! O tanara insarcinata a decedat dupa ce a nascut!
Tanara a nascut la Spitalul din Buzau, insa dupa o luna a revenit la unitatea medicala pentru ca se simtea foarte rau si avea sangerari. In doar o saptamana starea ei s-a agravat foarte tare si in cele din urma femeia a murit.
Rudele sunt extrem de revoltate de ceea ce s-a întâmplat şi acuză medicii de malpraxis, motiv pentru care au sesizat Poliţia şi vor sesiza şi Colegiul Medicilor.
„Marţi, săptămâna trecută, la trei săptămâni de la naştere, a avut sângerări nazale. Miercuri era la perfuzii, joi şi-a revenit, vineri seară a intrat în comă, iar sâmbătă seara a murit”, a explicat cumnata tinerei decedate. Tânara urma să se căsătorească cu tatăl copilului în luna iulie, când urma să aibă loc şi botezul.
„Am vorbit cu medicii de la maternitate, azi şi mâine o să discut cu cei de la Spitalul Judeţean. Conducerea spitalului face acum o verificare a documentelor, dacă s-au respectat procedurile privind activitata şi serviciile medicale acordate. Dacă sunt probleme, suspiciuni că ar fi ceva profesional la mijloc, documentaţia administrativă a spitalului va fi transferată la Colegiul Medicilor”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Ion Drăghici.
Medicii de la Serviciul de Medicină Legală Buzău au făcut necropsia, însă, pentru o concluzie clară, au trimis probele la Institutul „Mina Minovici” din Capitală.
„Tânăra a fost internată în maternitate cu dureri şi contracţii din 27 martie. A fost în observaţie şi cu tratament. A născut prin cezariană în 10 aprilie, iar în 17 aprilie a fost externată, starea ei fiind, logic, favorabilă. În 30 aprilie, ajunge în Spitalul Judeţean Buzău, la UPU, unde e internată în reanimare, cu stare generală proastă, cu anemie, a declarat că a avut în toată perioada asta, sângerări, e vorba de 13 zile în care n-a venit la niciun control. E de văzut ce s-a întâmplat, nu putem spune dacă e cineva vinovat sau ce s-a întâmplat, trebuie luate toate foile de observaţie la mână şi analizate foarte în detaliu de o comisie de medici”, a afirmat Ion Drăghici.
Acum, atât poliţiştii cât şi conducerea Spitalului Judeţean Buzău aşteaptă rezultatele necropsiei, pentru a stabili exact cauzele morţii femeii.
(M.A)