Uneori, amorul poate fi dus la extrem. O femeie din Iași a murit în chinuri groaznice după ce a avut parte de o partidă de amor cu unul dintre vecinii săi. Mai mult, medicii au descoperit un detaliu șocant în interiorul vaginului ei.
Medicii din Iași au fost de-a dreptul șocați după ce au fost solicitați să intervină în salvarea unei femei care, în timpul unui act sexual, a început să sângereze.
Aceasta, cuprinsă de focul pasiunii, a decis să facă sex cu vecinul său, iar în urma unei discuții contradictorii, bărbatul i-a introdus în vagin un tub metalic, care cu siguranță nu avea ce să caute acolo și nici nu făcea parte din vreun joc sexual care să genereze plăcere. În urma celor întâmplate, femeia de 56 de ani a fost transportată la spital de urgență, însă din cauza sângerărilor abundente și a rănilor provocate de tubul metalic pe care vecinul i-l introdusee în vagin, a murit la scurt timp.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, după care l-au eliberat și l-au pus sub control judiciar, notează presa locală. Întâmplarea a avut loc anul trecut și i-a șocat pe medicii care au intervenit de urgență pentru a o salva pe femeie.
În urma audierilor, oamenii legii au concluzionat că nu bărbatul nu a provocat intenționat rănileși că, în pofida discuției contradictorii de dinainte de cele întâmplate, cel mai probabil la mijloc a fost doar un joc sexual care, din păcate, i-a adus sfârșitul femeii de 56 de ani.