Mituri despre expunerea la soare. Ce pericole ascunde bronzul?
In ciuda publicitatii negative pe care a avut-o expunerea la soare in ultimii ani, statisticile au dovedit ca multi dintre noi inca nu constientizam pe deplin pericolele la care ne expunem atunci cand mergem la plaja la ore nepotrivite si fara protectie solara adecvata. Dintr-o lipsa de informare corecta aceste mituri despre soare nu fac altceva decat sa inmulteasca cazurile de cancer de piele. Iata ce trebuie sa stii despre expunerea la razele ultraviolete. Mit: Doar unele ultraviolete afecteaza pielea Fals: Indiferent de tipul lor, razele ultraviolete sunt o amenintare pentru sanatatea pielii. Adevarat: Ultravioletele sunt de doua tipuri: A si B. Cele de tip A (UVA) patrund adanc in piele, in derm si sunt responsabile de efectele negative grave si pe termen lung, cum ar fi perturbarea sistemului imunitar si dezvoltarea melanomului. Razele de tip B (UVB) sunt cele care produc efectele imediate de tipul arsurilor de piele. Mit: Pielea deja bronzata este mai putin afectatade soare Fals: Bronzul, culoarea aramie a pielii, nu protejeaza epiderma de efectele razelor ultraviolete, ci este o reactie de aparare a pielii. Adevarat: Orice bronz, oricat de usor ar fi, reprezinta de fapt un semnal de alarma ca pielea a fost agresata de soare. Mai mult, impactul negativ al expunerilor la soare se acumuleaza in timp, avand efecte precum imbatranirea prematura a pielii sau cresterea riscului de cancer pe masura ce inaintam in varsta. Mit: Norii si umbrelele ne feresc de soare Partial adevarat: Norii filtreaza doar 20% dintre ultraviolete, in timp ce o umbrela de plaja opreste doar 25% dintre ultraviolete. Adevarat: Cele mai periculoase zile de plaja sunt cele innourate, cand nu mai constientizezi disconfortul creat de soare si esti tentat/a sa renunti la protectia solara. Chiar daca cerul este acoperit de nori sau stai la umbra placuta a unei umbrele de soare, pielea ta tot are nevoie de o protectie solara fie oferita de haine, fie de produsele cosmetice cu factor de protectie solara. Mit: Un SPF mare ne protejeaza in totalitate Partial adevarat: Prezenta unui factor de protectie ridicat, cum ar fi SPF 50, ne fereste de efectele imediate ale expunerii la soare, cum ar fi arsurile solare. Adevarat: Nu numai factorul de protectie solara trebuie luat in calcul atunci cand cumparam o lotiune de protectie solara. Pentru ca o crema de protectie solara sa fie cu adevarat eficienta, ea trebuie sa ofere protectie atat impotriva radiatiilor de tip A, care produc efectele mai grave, precum melanomul, cat si impotriva radiatiilor de tip B. Mit: Hainele ne protejeaza de soare Partial adevarat: Din nefericire, tesaturile, mai ales cele deschise la culoare, nu stopeaza in totalitate razele soarelui. Cele mai eficiente impotriva razelor UV sunt hainele inchise la culoare. Adevarat: Pentru a vedea cat de mult te protejeaza tesaturile de soare, fa un test simplu: uita-te la soare prin acel articol vestimentar. Daca vezi soarele prin el, inseamna ca ultravioletele pot trece prin tesatura. Mit: Persoanele cu pielea inchisa la culoare nu au nevoie de protectie solara Partial adevarat: O piele mai inchisa la culoare semnaleaza mai multa melanina, pigmentul care ne protejeaza in mod natural de soare. Adevarat: Desi beneficiaza de o protectie naturala impotriva razelor ultraviolete, chiar si persoanele cu pielea creola au nevoie sa foloseasca creme cu factor de protectie solara. Mit: Nu ne bronzam la volan Fals: Ultravioletele patrund chiar si prin sticla. Adevarat: Trebuie sa folosim o crema de protectie solara chiar si atunci cand mergem cu masina. Cele mai multe cazuri de cancer de piele s-au inregistrat in randul soferilor profesionisti care nu-si luau nicio masura de precautie impotriva razelor ultraviolete.