Mitropolitul Teofan, reacție dură după interzicerea pelerinajului la Sfanta Parascheva: „Încalcă numeroase prevederi legale”
Din cauza numărului mare de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, au fost impuse noi restricții, iar unele dintre ele privesc procesiunile și evenimentele religioase. Astfel, s-a stabilit că la pelerinajul de Sfânta Parascheva, din acest au voie să participe doar ieșenii.
Această decizie a fost contestată de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, care a declarat, joi, că această hotărâre încalcă numeroase prevederi legale. (CITEȘTE ȘI: REACȚIA DURĂ A PREOTULUI CALISTRAT CHIFAN, DUPĂ CE AU FOST ANUNȚATE NOI RESTRICȚII PRIVIND PROCESIUNILE RELIGIOASE. „DOMNUL ARAFAT SE POARTĂ CA ZEUS. CONFUNDĂ ABUZUL CU ANUMITE RESTRICȚII”)
„Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători.
Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat. Credincioşii care vin în Iaşi cu diferite motive, la spital, la cumpărături, la instanţele judecătoreşti sau la locul de muncă, dacă nu au domiciliul în Iaşi, nu se pot închina la Sfânta Parascheva. Părinţii care sunt pentru câteva zile în vizită la copiii lor nu pot să-şi împlinească dorinţa închinării la sfintele moaşte, deşi au venit la Iaşi şi pentru aceasta. Nici studenţii şi elevii aflaţi în Iaşi care nu au încă viza de flotant nu se pot apropia de Catedrala Mitropolitană”, a afirmat mitropolitul Teofan.
„Sfintele moaşte au fost dintotdeauna izvor de alinare”
Mai mult, Mitropolitul Teofan a subliniat că de-a lungul timpului „sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire. (VEZI ȘI: RAED ARAFAT, DESPRE PELERINAJUL LA SFÂNTA PARASCHEVA. „OAMENII ĂȘTIA, CREDEȚI-MĂ, NU ȚIN NICI 1% LA BINELE LOR”)
„Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele.
Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. De şapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forţele sale pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor. Şi o va face în continuare. Credincioşii au suportat restricţii severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”, a adăugat mitropolitul Moldovei, citat de Agerpres.