Mitingul diasporei! 68 de persoane care au participat la mitingul din Piața Victoriei au cerut certificate la INML

De: Cancan
Publicat: 13/08/2018 | 19:12

68 de persoane care au participat la protestul de vineri din Piaţa Victoriei s-au prezentat, până la ora transmiterii știrii, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) ca să obțină certificate medico-legale.

Un număr de 68 de persoane care au participat la protestul de vineri din Piaţa Victoriei s-au prezentat, până la ora transmiterii știrii, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) ca să obțină certificate medico-legale, a declarat, pentru  MEDIAFAX, Salem Abdo, reprezentant al Institutului Național de Medicină Legală (INML). (CITEȘTE ȘI: ADINA APOSTOL, VICTIMA DE LA COLECTIV, A DEPUS PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA JANDARMILOR DE LA MITINGUL DIASPOREI)

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv. (VEZI ȘI: MITINGUL DIASPOREI! MEDICII AU ACORDAT ÎNGRIJIRI PENTRU ȘAPTE PROTESTATARI LA MITINGUL DE DUMINICĂ)

Plângeri penale împotriva jandarmilor

Procurorii militari au anunțat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.