Presedintele Ligii, Dumitru Dragomir, a raspuns violent atacului patronului echipei giulestene, George Copos, care l-a acuzat ca prin cazul „Varga -Balan" doreste sa fure cele trei puncte castigate pe teren de echipa sa.
Dragomir s-a aparat spunand ca a instiintat clubul Rapid ca nu-i poate folosi pe cei doi jucatori si ca va inainta dosarul la DNA pentru cercetari. „Nu ti-e rusine, domnule Copos? Ai scos echipa de pe teren la Brasov, ai stins lumina… Varga si Balan pot sa joace, dar in liga a patra. Nu au dreptul sa joace in prima liga pentru ca nu au fost legitimati corect. I-am spus personal lui Copos ca nu are dreptul sa ii foloseasca. Vizele au fost anulate, jucatorii nu aveau drept de joc. O sa fac cerere la DNA sa cerceteze acest caz. Manea stia ca va pierde la ‘masa verde’ si m-a rugat sa se rejoace meciul, pentru ca este regulamentar, este statutar. Copos insa s-a opus”, a spus Dragomir.