Directorul general economic din Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Speranţa Georgeta Ionescu, a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Speranţa Georgeta Ionescu este acuzată că ar fi favorizat compania unui om de afaceri, pe care a declarat-o câştigătoare în urma depunerii ofertelor în cadrul proiectului de investiţii „Regularizarea văilor Agigea şi Lazu, jud. Constanţa”, deşi firma respectivă ieşise pe locul al patrulea. În schimb, directorul a primit „în dar” o maşină, scrie Digi24.ro.
Întâmplarea s-a petrecut în perioada iulie 2010 – aprilie 2011. DNA susţine că Speranţa Georgeta Ionescu, în calitate de director general economic în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, a fost de acord să primească din partea omului de afaceri Mircea Marcu un autoturism, marca Audi A3, în schimbul favorizării companiei sale în concursul de oferte în proiectul de investiţii mai ss menţionat.
Mai exact, directorul a primit de la omul de afaceri 61.394 de lei, reprezentând o parte din contravaloarea autoturismului, precum şi o geantă în valoare de 6.300 de lei, mai scrie sursa citată.