Misterul sinuciderii surorii cantaretei Nadine
Probleme. Ana avea doar 25 de kilograme cand a murit si exista suspiciunea ca se droga Silvana Patrascanu Intr-o discretie absoluta, Ana Voindrouh, sora cantaretei Nadine a fost incinerata la Crematoriul Vitan Barzesti, la nici 24 de ore de la deces. Ana Voindrouh s-a aruncat pe geam de la etajul 10, marti, la pranz. Miercuri la 11.00 trupul neinsufletit al femeii fusese deja incinerat. O procesiune mai simpla decat atat nici nu se putea. Nu a fost nicio slujba religioasa, iar asistenta a fost formata din doi-trei angajati ai crematoriului si doua persoane din familie. „Avea un buchet imens de trandafiri albi. Nu s-a facut slujba, dar un preot a spus o rugaciune la capataiul fetei. Nu au venit decat doua persoane, o femeie si un barbat. Nu stiu cine era femeia, dar nu era sora ei”, ne-a povestit o angajata de la Vitan Barzesti. Se pare ca acela care a fost alaturi de Nadine si s-a ocupat, in fapt, de funeralii a fost omul de afaceri Bogdan Apostolescu, prietenul Nadinei. „Nu pot sa spun nimic, este mare durere, nu am ce sa comentez”, a fost tot ce a afirmat Bogdan Apostolescu. In ceea ce priveste ancheta, politistii nu au niciun fel de nelamuriri, fiind clar ca Ana Voindrouh s-a sinucis. Nici medicii legisti nu au constatat altceva dupa autopsie, decat efectele mortii prin cadere de la inaltime. Analizele probelor de sange recoltate vor arata daca Ana Voindrouh consuma sau nu droguri sau daca avea vreo boala cronica.