Misterul din subteran! De ce scârțâie vagoanele în stația de metrou Gara de Nord din București. Ce se ascunde sub platformă
Octavian Udriște a fost unul dintre cei cinci ingineri desemnați de Nicolae Ceaușescu să realizeze un proiect de mare anvergură la nivelul Capitalei. Metroul bucureștean a devenit realitate, iar stația Gara de Nord ascunde un mister care este, abia acum, devoalat.
Inginerul spune că, inițial, magistrala 1 trebuia să se termine la Gara de Nord, iar de acolo ar fi urmat să pornească o altă magistrală de metrou, spre Basarab – Bulevardul Titulescu – Piața Victoriei – Pantelimon. Însă Nicolae Ceaușescu a fost de altă părere, refuzând să accepte ideea a doua stații suprapuse. Numai că acestea erau deja construite. Astfel, sub stația Gara de Nord există… o groapă umplută cu pământ și încă una, deasupra, ”chinuită”, unde apare o curbă ”aspră”, cu o rază de 90 de metri. Acolo este locul unde vagoanele metroului scârțâie, spune inginerul Udriște.
”Inițial, Magistrala I Republica – Crângași – Gara de Nord trebuia să se termine la Gară și de acolo, să înceapă o magistrală către Basarab, să o ia pe bulevardul Titulescu, să iasă în Piața Victoriei și să se ducă spre Pantelimon. Dar Ceaușescu a spus: ”Cum adică, la Gara de Nord două stații, suprapuse una peste alta?” Dar erau construite, inclusiv tunelul spre Basarab. Când a aflat, s-a opus vehement. ”Nu, tovarăși! Să treacă trenurile, să meargă în continuare , să fie doar o singură stație și să nu se oprească la gară. Eu am fost și cu mașina, și pe jos și se poate!” De aceea, la Gara de Nord, noi avem dedesubt o gară umplută cu pământ și mai este una deasupra chinuită, unde scârție vagoanele pentru că nu am putut construi sub clădiri din cauza unui teren nisipos, a trebuit să facem metroul pe sub strada Polizu și acolo se ia o curbă foarte aspră, cu o rază de 90 metri. Viteza vagoanelor este de 30 km/h pentru că s-a schimbat soluția”, a declarat Udriște, potrivit Hotnews.