„Mister” isi vegheaza sotia zi si noapte

De: Cancan
Publicat: 30/01/2011 | 00:00
Familie. Cornel si Silvia Dinu au, de mai bine de 30 de ani, o relatie speciala

Cornel Dinu se afla la birou, la clubul Dinamo, cand a primit un telefon de la fiul sau, Cornelus, in jurul orei 18:30. „Tata, mama e rau, am chemat Salvarea!”. „Mister” a alergat intr-un suflet acasa, intre timp a ajuns si ambulanta, iar Silvia Dinu (62 de ani) a fost transportata in stare critica la Spitalul de Urgenta, cu diagnosticul encefalopatie. Circa 6 ore, medicii s-au luptat sa o stabilizeze cat de cat, dar prognosticul este in continuare rezervat. Contactat ieri de CANCAN, Cornel Dinu a acceptat sa dea cateva informatii despre drama prin care trece familia sa. „Mi-as fi dorit sa fiu eu in locul ei, dar din pacate nu se poate asta. Sotia mea este in stare grava, a fost stabilizata, dar situatia e in continuare delicata. Am stat la spital aproape toata noaptea, iar apoi pe telefon cu medicii. Nu am dormit deloc”, a povestit „Mister”, socat apoi de informatiile contradictorii aparute cu privire la problemele de sanatate ale „legendei” lui Dinamo. „Ce a aparut in presa este o mizerie, o ordinarie. Cum pot fi catalogati cei care au scris ca as avea cancer la colon, fara sa verifice nimic? Tind sa cred ca cineva ma vrea mort! E adevarat, am si eu problemele mele de sanatate, am o varsta si o anumita uzura. Dar la mine este vorba de o afectiune psihica, o depresie a carei cauza este evidenta. Am fost internat din nou, la inceputul acestui an, o saptamana, in spitalul MI-ului, dar acum prioritara este starea sotiei mele. Uite, chiar acum iau trei pastile. E un tratament prescris de medici impotriva depresiei”, a declarat Cornel Dinu, care a oferit si o explicatie pentru speculatiile aparute cu privire la starea sa de sanatate.

„Coincidenta a facut ca atunci cind am stat pe culoare la Urgenta, dupa internarea sotiei mele, in acele ore, sa fie adus si Constantin Nicolescu (presedintele CJ Arges). Era foarte multa presa si s-au grabit sa ma ingroape, fara sa verifice nimic”, a conchis Dinu.

Cornelus ar putea fi nevoit sa isi amane nunta

In aceasta vara, fiul lui Cornel Dinu si-a fixat nunta cu Alexandra Gudu, iar nasii au fost deja stabiliti: Nicu si Mihaela Gheara. In cazul in care Silvia Dinu nu va reusi sa castige batalia pe care o duce cu boala, mai mult ca sigur, evenimentul va fi amanat, chiar daca cei doi tineri isi alesesera si data, si localul – un salon de lux din zona Otopeni.

O suferinta interminabila

Sotia lui Cornel Dinu a suferit la finalul lunii august o operatie prin care i s-a amputat piciorul stang. Diabetul si ateroscleroza, boli de care sufera Silvia Dinu, au dus la blocarea vaselor de sange, motiv pentru care laba piciorului nu a mai fost irigata bine si s-a cangrenat. Cu multe eforturi, medicii au reusit sa stopeze aceeasi evolutie si la piciorul drept, care risca sa fie si el amputat, dar boala a macinat din plin organismul femeii, care a ajuns, conform unor apropiati ai familiei, la o greutate de 40 de kilograme.