Misha, apel disperat! Fiica artistei a primit fotografii indecente, pe contul de Instagram: „Tremur de nervi!”
Misha, fosta soție a lui Connect-R, a răbufnit în mediul online! Artista a povestit fanilor că fiica sa, Maya, a primit mai multe imagini indecente de la un bărbat, pe contul personal de Instagram. Cântăreața a transmis un mesaj dur și le-a cerut ajutorul fanilor pentru a-i bloca profilul individului.
Misha a tras un semnal de alarmă în mediul online, după ce a văzut mesajele pe care fiica sa le-a primit de la un individ necunoscut. Bărbatul s-a fotografiat în ipostaze indecende și i-a trimis Mayei imaginile.
CITEȘTE ȘI: MISHA DEZVĂLUIE CE O LEAGĂ DE CONNECT-R, LA CINCI ANI DUPĂ DIVORȚ: “SUNTEM ÎN RELAȚII…”
Ceea ce individul nu știa, însă, este faptul că tânăra nu are acces la cont pentru că platforma de socializare este administrată de mama sa.
„Tremur de nervi! Acest pedofil infect a trimis aceste mesaje pe profilul Mayei! Ghinionul lui este că eu îi administrez contul și că nu are acces la el! Aveți grijă cu cine intră copiii voștri, pe Internet, în contact! Ajutați-mă să raportez acest animal”, a scris Misha, pe Instagram.
Artista a fost pusă la zid pentru reacția sa
După ce a împărtășit situația neplăcută prin care a trecut, Misha a primit multe mesaje din partea admiratorilor. Artista nu se aștepta ca oamenii să o critice, astfel le-a transmis un mesaj și mai dur răutăcioșilor.
„Știți ce mi se pare interesant? Că se găsesc toți să lase niște comentarii din alea să te jignească, iar dacă tu îndrăznești să le răspunzi cu aceeași monedă, tu ești nesimțit, că ești persoană publică și nu poți să vorbești așa. Dacă ești persoană publică, trebuie să accepte, pentru că e persoană publică și trebuie să tacă din gură și voi să ziceți ce vreți voi. Dar dacă cumva acea persoană publică vă răspunde pe măsură și încă de bun simț, dacă ar fi să vă răspund pe măsură, nu vreți să știți ce ar la gura mea. Dar dacă le răspunzi mai acid, vai, cum se poate, ești o doamnă, ești persoană publică, cum să vorbești așa”, a mai povestit artista, în mediul online.