Mâine, fostul mare internațional român Michael Klein ar fi împlinit 61 de ani.
Nascut pe 10 octombrie 1959, în satul Amnas, de langa Săliștea Sibiului, Mișa Klein si-a petrecut aproape jumătate din viață la Corvinul Hunedoara. Acolo, a inceput fotbalul, la 13 ani, la grupele de copii ale lui Mitica Pătrașcu, iar in 1977, debuta în prima echipă, în Liga 1.
Mișa s-a distins imediat prin darzenia iesita din comun, implicarea totala in joc, concentrarea 100% pe tot parcursul meciului si devotamentul fata de spectatori si culorile alb-albastre. La Corvinul, a marcat 37 de goluri in 313 meciuri de Divizia A si Divizia B, iar la naționala României, unde a jucat intre 1981 si 1991, a strâns 90 de selectii, înscriind cinci goluri. În momentul ultimului sau joc sub tricolor, in 1991, era al doilea in clasamentul all-time al prezențelor la prima reprezentativă, dupa Ladislau Boloni, care avea 102. Iar importanța lui la nationala este confirmată de faptul că a fost integralist la ambele turnee finale la care a participat, EURO 1984 si Coppa del Mondo 1990.
Dupa ce s-a consacrat pe postul de mijlocas stanga la Corvinul, Klein a fost reprofilat fundas stanga de Mircea Lucescu la jumatatea sezonului 1988-1989, cand a ajuns la Dinamo. Misa era ultimul mohican al Hunedoarei care pleca in Stefan cel Mare, dupa Andone, Rednic si Mateuț, el acceptând acest transfer din dorința de a ajunge în Bundesliga, lucru care ar fi fost imposibil de la Corvinul în acele timpuri. Dinamo îi promisese ca il va lasa sa plece in Germania dupa un an petrecut in Capitala, dar, din nerăbdarea de a-l avea cât mai repede sub culorile sale, a urgentat mutarea din iarna lui 1988.
La doar câteva luni dupa transferul la Dinamo, Klein a devenit capitanul echipei, pe care a condus-o spre eventul campionat-cupă în editia 1989-1990, când a ajuns si în semifinalele Cupei Cupelor. Dupa 40 de meciuri in Stefan cel Mare, în care a inscris și doua goluri, Klein și-a văzut visul cu ochii de a juca in Germania, țara de unde veniseră în România strămoșii lui. Dupa Coppa del Mondo din Italia, el a semnat cu Bayer Uerdingen, pentru care a bifat 61 de apariții. In primul sezon, echipa a retrogradat in 2.Bundesliga, însă Mișa nu a lăsat-o la greu, contribuind la revenirea în elita dupa un singur an.
A mai jucat o jumătate de sezon in Bundesliga pentru ca pe 2 februarie 1993, într-o zi sumbra, inima lui a încetat să mai bată în timpul unui antrenament al echipei. Avea numai 33 de ani!