Bucurie mare în familia Mirunei Lazea și a fotbalistului Marius Constantin! Cei doi vor deveni părinți, iar anunțul a fost făcut chiar de artistă. Marius Constantin, în vârstă de 39 de ani, și partenera sa, Miruna Lazea, cunoscută interpretă de muzică populară, s-au căsătorit civil pe 27 august 2024, într-o ceremonie intimă, alături de familie și prieteni apropiați. Evenimentul a marcat un nou capitol în viața sportivului, după un mariaj anterior eșuat cu Kinga, cu care are o fetiță.
Relația dintre Marius și Miruna, cunoscută ca „Perla Banatului”, a fost adesea discutată public din cauza diferenței de vârstă de 15 ani dintre cei doi, dar acest lucru nu a fost un obstacol pentru ei. Cuplul, împreună de mai mulți ani, a continuat să își construiască o viață frumoasă, iar marți și-au oficializat dragostea în fața ofițerului stării civile. Acum, cei doi așteaptă un copil.
Citește și: MIRUNA LAZEA A VORBIT DESPRE VIAȚA SENTIMENTALĂ. CE SPUNE „PERLA BANATULUI” DESPRE CĂSĂTORIE
Surprizele nu s-au oprit aici. La doar o zi după ceremonie, Miruna Lazea a anunțat cu emoție pe Facebook și TikTok că este însărcinată cu primul lor copil. Artista a împărtășit vestea cu fanii săi, lansând și o melodie dedicată acestei mari bucurii din viața sa. Deși sexul bebelușului nu a fost încă dezvăluit, atât Miruna, cât și Marius sunt plini de entuziasm și nerăbdare să își întâmpine copilul.
”Aș spune multe despre ziua de ieri și despre cum arată viața mea la 25 de ani, dar am preferat să realizez aceasta piesă și să tragă concluzia fiecare om care privește și ascultă.
Sunt sigură ca cei care privesc, înțeleg și văd împlinirea și liniștea pe fața mea și a soțului meu, Marius. Pentru cei care dau click pe piesa, o să îi surprind cu o supriza imensă. Această piesă a fost compusă pentru noi 2 și.. o minune!”, a declarat Miruna Lazea, pe Facebook.
Cererea în căsătorie a avut loc cu o lună înainte, în iulie, și a fost un moment extrem de emoționant pentru amândoi. Cuplul și-a petrecut ultimele luni din ce în ce mai vizibil în spațiul public, consolidându-și relația și împărtășindu-și fericirea cu admiratorii lor. În ciuda provocărilor și comentariilor legate de diferența de vârstă, cei doi sunt mai împliniți ca niciodată, pregătiți să înceapă un nou capitol alături de viitorul lor copil.
”Eu vă prezint acest moment simplu, nemachiată, necoafată, iar programarea la unghii este peste două zile și fără domnu’, că lui nu-i place să se posteze. Aș vrea mai mult să se vadă cu adevărat fericirea și liniștea din această poză, să nu se piardă esența, să nu se acopere cu machiaje și să se piardă în detalii.
Acest inel îl pot considera doar un cadou, cel mai frumos cadou pe care l-am primit și bineînțeles simbolul dragostei și al unei alte etape.
Deci când se întâmplă asta, înseamnă ca trebuie să fie o legătură extraordinară și da, noi o avem!”, a spus Miruna Lazea, pe Instagram.
Citește și: NUNTĂ SECRETĂ ÎN LUMEA FOTBALULUI! AU ZIS „DA” HOTĂRÂT, ÎNTR-UN DECOR SIMPLU ȘI ELEGANT