Doar câteva zile îl despart pe Miron Cozma de revenirea în Bucureşti, după o interdicţie de 16 ani. El şi Marinela Niţu abia aşteaptă să ajungă în "cuibuşorul" lor de nebunii.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului aşteaptă de ani buni ziua în care interdicţia de a intra în Bucureşti şi Valea Jiului să fie ridicată. Prin urmare, primul drum pe care îl va face va fi la mormântul părinţilor săi, la Petroşani. „Aştept de 16 ani această clipă. Dup aceea , mă duc la monumentul Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, şi apoi la fratele meu, în a cărui casă nic nu am intrat!”, ne-a spus Cozma. În Bucureşti va ajunge abia pe 8 decembrie, pentru că traseul său mai cuprinde alte două popasuri – la Târgu Jiu şi Mănăstirea Lainici, printre ai cărui ctitori se numără. „Mi s-au propus câteva intrări triumfale, să zic aşa, în Bucureşti – şi cei de la partidul meu şi foştii mei colegi de la penitenciar! Dar i-am refuzat, nu vreau să fac prea mare agitaţie. În schimb, o să intru totuşi în Bucureşti cu gaşca mea de rockeri cu care merg la concerte!”, a mai spus fostullider al minerilor pentru Cancan.ro. El şi Marinela Niţu vor locui îm apartamentul pe care ea îl deţine în Capitală şi de care s-a îngrijit până acum o nepoată de-a lui Cozma.
A stat zece ani după gratii
Fostul lider al minerilor a fost eliberat în decembrie 2007 din Penitenciarul Rahova, după ce a ispăşit zece ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat. În cazul lui Cozma, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în decembrie 2005, contopirea pedepselor pe care acesta le-a primit pentru implicarea în două mineriade: şapte ani şi 11 luni închisoare (pedeapsă executată deja pentru mineriada din 1991) şi zece ani de închisoare (pedeapsă aplicată de instanţa supremă pentru mineriada de la Costeşti, din februarie 1999).
De asemenea, lui Miron Cozma i-a fost impusă o interdicţie de cinci ani de a intra în Bucureşti şi Petroşani. Aceasta este o măsură complementară dispusă de instanţa supremă în februarie 1999, când l-a condamnat la 18 ani de detenţie pentru mineriada din septembrie 1991, soldată cu căderea Guvernului Petre Roman.
Gina Artenie