În ciuda faptului că elevii săi au rămas în afara play-off-ului cu trei etape înaintea finalului acestui sezon regular, Vasile Miriuţă, antrenorul principal al formaţiei Dinamo s-a arătat încrezător în şansele alb-roşilor de a prinde play-off-ul. Miriuţă este convins că elevii săi se vor impune runda v iitoare contra celor de la Chiajna.
„Un rezulltat bun, am jucat împotriva unei echipe bune, cu jucători buni. Ambele echipe au jucat bine, iar rezultatul este unul echitabil. Şi ei au avut şansa de a închide meciul la acea ocazie a lui Cristi Bărbuţ, dar şi noi la ocazia lui Dan Nistor. Deşi nu va fi uşor e vital să câştigăm la Chiajna. N-am ce să-i reproşez domnului Haţegan. Monroy a primit acel galben în prima repriză, de aceea l-am schimbat. Moldoveanu şi Olteanu au jucat foarte bine. Sergiu Hanca a prins o zi mai slabă dar rămâne un jucător de bază pentru noi. Vom fi în play-off”, a declarat Vasile Miriuţă, antrenorul principal al formaţiei Dinamo.
În urma remizei cu oltenii, 2-2, Dinamo a rămas pe locul 7cu 35 de puncte, la egalitate cu Viitorul care este pe locul 6 însă cu un golaveraj mai bun, câinii fiind totodată la un punct de FC Botoşani, echipă aflată pe locul 5 cu 35 de puncte şi la trei puncte de Astra Giurgiu, formaţie aflată pe locul 4 pe care alb-roşii o vor întâlni în ultimul meci al acestui sezon regular. Până la confruntarea cu giurgiuvenii, elevii lui Miriuţă vor mai înfrunta Chiajna în deplasare şi FCSB pe „Naţional Arena” într-un meci în care vor fi gazde.
Cristi P.