Miriuţă pune tunurile pe arbitri!
„Am făcut o partidă bună, mai ales prima repriză. Am condus. Din păcate s-au repetat acele greşeli individuale din jocurile precedente. Este inadmisibil la nivelul acesta. Munceşti toată săptămâna, echipa a arătat bine dar din păcate suferim. Am luat patru goluri pe greşeli individuale. Am avut 11 metri clar în minutul 87. Suntem o echipă prea mică, nu iese nimeni să vorbească. Cu Iaşi am dat gol valabil şi a scos-o tuşierul din poartă. Cu Astra, în minutul 88, domnul Rădulescu a spus că nu a văzut. Azi îi rupe piciorul lui Cristescu în minutul 88 şi nu dai 11 metri. Am fost dezavantajaţi dar eu ca antrenor nu pot să… Puteam să am trei puncte în plus”, a declarat Vasile Miriuţă.
La rândul lor, moldovenii au susţinut că centralul Iulian Călin i-a privat de două penalty-uri, primul la Mihai Roman în minutul 45 şi al doilea la Olimpiu Moruţan în minutul 77.
„Au fost unele greşeli dar cel mai important este că rezultatul nu a fost influenţat de arbitraj, golurile marcate. Am înţeles că şi la noi ar fi fost două penalty-uri. Mă bucur că Mihai Roman a ieşit sănătos. M-am speriat. Ştim ce probleme a avut Mihai Roman în trecut şi ce ar fi însemnat o nouă accidentare”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.