Miriuţă pune presiune pe Negoiţă: „Trebuie să aducem repede jucători!”
„Deocamdată, cel mai important e meciul cu ACS Poli Timişoara de luni. Apoi, vom vedea ce va fi. Vrem să câştigăm următorul meci şi să ajungem în play-off. Mă gândesc doar la acest meci, trebuie să facem orice să învingem. Dacă voi rămâne, trebuie să aducem repede jucători, ne aşteaptă patru meciuri foarte grele în 2018. Avem cu CSU Craiova, Concordia Chiajna, FCSB şi Astra. I-am prezentat lui Negoiţă o listă cu jucători pe care îi vreau, e vorba de trei-patru fotbalişti. Acum, aştept să vedem ce jucători vor pleca. Eu zic că am aprobare pentru jucătorii pe care îi vreau. Jucătorii vor să vină, îşi doresc să ajute Dinamo. Sunt jucători care vor intra direct titulari, nu aduc pe cineva doar ca să completez lotul. Jucătorii pe care îi vreau sunt şi din campionat şi din străinătate”, a declarat Vasile Miriuţă, la Digi Sport.
Tehnicianul lui Dinamo a spus că Nemec face parte din planurile sale de viitor şi a dezvăluit că nu şi-ar dori ca acesta să părăsească gruparea alb-roşie în iarnă.
„Lui Nemec i s-a făcut ofertă de prelungire când am venit la echipă. Nemec figurează în planurile mele, 100% îmi doresc să rămână, dar iau în calcul şi varianta în cazul în care va pleca. Indiferent dacă el va rămâne sau nu, mi-l doresc pe Daniel Popa de la Botoşani. El este jucătorul nostru şi mi-l doresc enorm”, a mai Vasile Miriuţă, antrenorul principal al celor de la Dinamo.
Cristi P.