Miresele din Craiova furate si aduse la show-urile „Romanii au talent”! Pavel Bartos le-a strans in brate pe toate!
Cele 4 show-uri desfasurate in capitala Olteniei nu au fost lipsite de tot felul de evenimente. Sambata seara pe scena teatrului a aparut o mireasa furata de domnisoarele de onoare si adusa la „Romanii au talent”. Acesta a fost motivul perfect pentru ca „Sefii” sa intre in actiune. Piesa „You sexy Pavel Bartos” a rasunat pe scena, iar Pavel a facut deliciul publicului luand domnisoarele la dans. Miresele nu au lipsit nici duminica, in Oltenia fiind deja un obicei ca miresele sa fie furate si aduse la show-urile „Romanii au talent”.
Tot la Craiova, juriul a primit cadou din partea unui concurent cate un portret in creion. Pavel nu s-a putut abtine si a tinut sa-i faca si el un portret Andrei. Rezultatul a starnit desigur hohote de ras.
Una din surprizele serii de duminica a fost prezenta pe scena a lui Cosmin Mihalache, fiul celebrului tambalagiu, Marius Mihalache. Pustiul a impresionat prin talentul si ritmul cu care bate la tobe, reusind sa ridice intreaga sala in picioare. Un alt moment neasteptat a fost cel in care cele cateva sute de spectatori au fost invitati de unul dintre concurenti sa-i cante „La multi ani!” lui Mihai Petre, in semn de felicitare pentru faptul ca va deveni tata.
Aproape 100 de concurenti, mii de spectatori, talente neasteptate din cele mai diverse domenii sunt ingredientele unui weekend extraordinar in care Oltenia a dovedit ca are talent! „Publicul din Craiova a fost intotdeauna extraordinar! Sala arde pur si simplu, iar reactia lor ne ajuta si pe noi in momentul jurizarii. Asadar, oltenii sunt un barometru al entertainmentului”, a declarat Mihai Petre.
Caravana ajunge marti la Cluj. Ardelenii sunt asteptati la preselectii pe 21 august incepand cu ora 10:00, la Belvedere. Inscrierea se poate face pe site-ul romaniiautalent.protv.ro sau direct in locatie!