Mirela Vaida, însărcinată cu gemeni? Vedeta a făcut anunțul: “Poate este greu, dar unde creşte al doilea, creşte şi al treilea, şi al patrulea“

De: Cancan
Publicat: 19/09/2018 | 17:01

Mirela Vaida se simte o femeie împlinită, profesional îi merge foarte bine, dar și pe plan personal, se bucură de o familie fericită, implicându-se în creșterea celor doi copii. Fetiţa preferă baletul, iar băieţelul înotul. Deşi are un program încărcat, vedeta se descurcă cu ei, nu a angajat o bonă, ba chiar vrea să îl facă şi pe al treilea, fie că este o surioară, un frățior, de ce nu și gemeni.

Îmi doresc trei copii, chiar patru. Acum să vedem, dar dacă dă Dumnezeu ca din a treia oară să iasă patru, să fie gemeni şi am scăpat de doi dintr-o lovitură…Poate e greu, dar unde creşte al doilea, creşte şi al treilea, şi al patrulea.
La primul e greu, la al doilea zici cine m-a pus, dar de la al treilea te relaxezi…îl mai învaţă sora la prostii…

La primul îmi faceam mea cupla, nu dormeam nopţile, cum am putut eu să fac asta? Primul dacă cădea şi se lovea la buzită şi îi dădea sângele, lucru frecvent la copii, vai dar cât plângeam. Cum am putut, ce mamă sunt?

Al doilea, săracul, dacă nu avea ceva grav…lucrurile astea nu poţi să le controlezi. Asta spun tuturor. Faceţi măcar doi copii că la primul eşti preocupat…la al doilea îl mai şi laşi. La al treilea sunt curioasă, dar când o să vă aflu, vă spun.

Dacă nu îi faci acum pe toţi, să îi dai la aceeaşi grădi, la aceeaşi şcoală…„, a spus Mirela Vaida pentru Libertatea.ro.