Mirela Vaida a postat prima poză cu micuțul Tudor. Ce problemă întâmpină proaspăta mămică

De: Cancan
Publicat: 11/04/2019 | 13:41

La o zi după ce l-a adus pe lume, Mirela Vaida l-a prezentat întregii lumi pe micuțul Tudor. Prima poză cu fiul cel mic al vedetei le-a topit multora inima, iar printre vedetele de la noi care i-a transmis imediat un mesaj proaspetei mămici se numără Simona Gherghe. În mesajul făcut public de Mirela Vaida, ea a dezvăluit problema pe care o întâmpină și la care se gândește cu groază.

Citește și: Mirela Vaida a împărtășit vești triste chiar de ziua ei. Ce s-a întâmplat înainte să nască

În vârstă de 37 de ani, Mirela Vaida se simte una dintre cele mai fericite mămici de pe mapamond – mai ales că ieri a născut al treilea moștenitor. Astăzi, ea a postat prima fotografie cu micuțul Tudor Ștefan, iar în rândurile pe care le-a așternut în dreptul ei, a mărturisit că se gândește cu o oarecare teamă la ziua de mâine, când va fi externată și va ajunge acasă, unde o așteaptă alți doi copii mici: Vladimir și Carla. Unul dintre susținătorii ei a liniștit-o și i-a spus că sigur ca reuși să facă față cu brio minunilor sale.

“Uite-așa stă lipit de când a venit pe lume! ?Ce ne facem noi de mâine, când ajungem acasă li trebuie să mă împart la 3?? ???????? Vă mulțumim din toate inimile pentru gândurile și urările voastre!! Ne-ați copleșit! Vă îmbrățișam!!! ??? #mirelavaida #newbabyboy #motherof3 #tudorstefan ??”, a scris Mirela Vaida pe pagina ei de Instagram.

Prima dintre vedetele de la noi care a felicitat-o pe carismatica artistă a fost Simona Gherghe, după cum se poate vedea în imaginea din galeria foto. De altfel, și ea numără săptămânile până când va deveni mămică pentru a doua oară. Desigur, și fanii Mirelei Vaida s-au întrecut în mesaje frumoase. “Vai, cât este de dulce… Felicitări! Și multă multă sănătate la toți 5!! ???”, “Să vă trăiască minunea! Multă sănătate !❤❤”, “Ești o femeie și mamă descurcăreață. Sănătate să aveți, că restul le rezolvi!???????????”, “Să te bucuri de toți 3”, “Ce frumușel e? seamănă cu mama lui?? sunt cinci dintre comentariile lăsate de fani.

Mirela Vaida, fostă moderatoare a emisiunii “Totul pentru dragoste – La bine și la greu”

Mirela Vaida s-a născut pe 16 martie 1982 în Târgu Frumos. Ea este actriță, cântăreață de muzică populară și prezentatoare. De-a lungul carierei sale în televiziune, vedeta a fost la cârma show-ului “Mireasă pentru fiul meu”, iar ulterior, s-a ocupat de quiz-show-ului matrimonial “2k1” și, în același timp, de “Acces Direct” – începând cu 3 aprilie 2017. Și asta după ce Simona Gherghe a intrat în concediu prenatal. În 2018, ea a prezentat emisiunea “Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, care rulat pe Antena 1. Iar spre sfârșitul lunii ianuarie, proiectul de la INTACT s-a sfârșit, astfel că Mirela Vaida a rămas fără jobul de moderatoare TV. Artista și soțul ei, Alexandru Vaida, mai au doi copii: Carla și Vladimir.