Gașca Zurli a trecut prin momente dificile, după ce 3 dintre actorii de bază și-au dat demisia și au făcut o serie de acuzații serioase. Totuși, Mirela Retegan nu se lasă doborâtă și se întoarce cu forțe proaspete. Fondatoarea proiectului pentru copii a refăcut trupa și a anunțat primul turneu în noua formulă. Mai mult, ea a promis că nu se va opri.
Vero Căliman (Fetița Zurli), Ionuț Varodi (Bucătărașul Lulu) și Răzvan Marina (Truli) au părăsit trupa, în urma unor ”acțiuni neprietenoase”, așa cum a susținut chiar unul dintre cei trei actori. În acest fel, Gașca Zurli a fost la un pas să se destrame. Totuși, Mirela Retegan nu s-a dat bătută și a făcut tot posibilul ca proiectul pentru copii să meargă mai departe. A găsit noi personaje, iar acum se apucă de treabă.
După ce a rămas fără trei actori de bază, Mirela Retegan și-a adunat forțele și a refăcut trupa. Ea a angajat noi colaboratori, dar a făcut și o serie de schimbări în privința personajelor. Acum, acestea arată diferit, purtând costume care îi acoperă din cap până în picioare. De asemenea, miercuri, în data de 3 aprilie, fondatoarea proiectului pentru copii a anunțat că pleacă în primul turneu, după ce a refăcut Gașca Zurli.
„Începem cel mai mare turneu din România – 269 de orașe în care vom duce bucuria zurli, cu Codlea și Săcele. Urmează Adjud, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Bumbești Jiu. Am făcut Zurli din dragostea mea imensă, pentru copii, din nevoia de a dezvolta o industrie în care nu se întâmpla aproape nimic, atunci când Maya era mică.
Am vrut, ca toți părinții, ceea ce e mai bun și frumos pentru copilul meu. Și am făcut. Și l-am împărțit cu toți părinții. Astăzi Fenomenul Zurli este model, inspirație și motivație pentru foarte mulți oameni, care știu și pot să facă lucruri pentru copii.
În ceea ce mă privește, am încă multă energie și multe idei. Cunosc foarte bine nevoile copiilor și știu cum să aduc povestea și jocul în procesul lor de creștere și educație. Am pregătit sute de oameni să facă asta.”, a anunțat Mirela Retegan, pe conturile ei de socializare.
Fondatoarea trupei pentru copii a anunțat că, în perioada următoare, se va concentra pentru a crea povești și a descoperi noi talente. Chiar dacă a fost o perioadă grea despre care a vorbit cu lacrimi în ochi, nu vrea să renunțe. De asemenea, Mirela Retegan a pregătit deja noi colaboratori pentru cel mai mare turneu din România.
„Focusul meu în perioada următoare e pe crearea de povești noi, descoperirea de noi talente, pregătirea noilor colaboratori. Urmăriți paginile noastre oficiale! Calendarul evenimentelor se construiește pas cu pas, în funcție de săli, distanțe, disponibilități. Punem în vânzare primele bilete.
Din fericire, în orașele mai mici, cheltuielile de deplasare, chirii, organizare sunt mai mici – așa că am putut să ajustăm și prețurile. Echipa Zurli lucrează de zor la pregătirea celui mai mare turneu din Romania- 269 de orașe! Încerc să ajung și eu în cât mai multe locuri. Abia aștept să ne vedem, abia aștept să ne cunoaștem!”, a adăugat fondatoarea trupei.
De asemenea, Mirela Retegan are și un ajutor de nădejde. Aceasta este susținută de fiica ei care face parte din Gașca Zurli. ”Eu vă promit că nu mă opresc, mai ales acum, când o am lângă mine pe Maya”, a spus fondatoarea trupei pentru copii, pregătită să meargă mai departe cu noua formulă.