Mirela Oprișor, cea care i-a dat viață “Aspririnei” din serialul Las Fierbinți, difuzat pe Pro TV, a trăit o adevărată dramă în perioada regimului comunist, după ce s-a înscris în Partidul Național Țărănesc. Deși avea doar 19 ani, a participat la Revoluția din ’89, unde a trecut prin clipe de coșmar.
Mai exact, Mirela Oprișor a fost bătută cu bâta, pe motiv că s-a înscris în formațiunea politică amintită mai sus. Nu poate uita nici acum respectivele momente, care îi vor rămâne întipărite în minte toată viața.
(VEZI AICI: DRAMA NEȘTIUTĂ A ASPIRINEI DIN LAS FIERBINȚI. VEDETA DE LA PRO TV A DUS „LUPTE GRELE” CA SĂ SCAPE DE NUNTĂ)
“Am trăit lucrurile astea, eu chiar am fost la Revoluţie. Am luat şi bătaie cu bâta de la FSN-işti. Eram mai mare atunci. Mă înscrisesem în PNŢ, eram mai mulţi tineri şi ne întâlneam într-un local. Într-o seară, ne-au aşteptat nişte FSN-işti care ne-au bătut cu bâta şi ne-au lăsat acolo. Părinţii mei nici acum nu ştiu, am fost vânătă două săptămâni, dar m-am ascuns de ei. A fost o emulaţie cu tineri, «hai să facem, hai să schimbăm ceva». Era un val, visam să schimbăm lucrurile şi credeam că asta înseamnă, să intrăm într-un partid”, a declarat actrița, potrivit adevarul.ro.
Într-un final, actuala “Aspririna” din serialul Las Fierbinți nu a mai vrut să aibă tangențe cu lumea politică și s-a concentrat pe pasiunea ei, actoria. Totuși, clipele prin care a trecut în regimul comunist au marcat-o profund.
“Eu am renunţat la idee, chiar după ce am luat bătaie, cred că atunci nu aveam mai mult de 19 ani şi mi-a fost frică. Cred că cel mai tare m-a marcat interviul lui Ţuţea. Mi-a împrumutat un coleg caseta cu Ţuţea. Nici nu ştiam cine e Ţuţea, cine ştia cine e Ţuţea? Atunci am zis: eu trebuie să fiu altcineva, trebuie să fac altceva. Nu o să uit niciodată imaginile alea, acel interviu care mie mi-a schimbat efectiv destinul. Nu pot să-ţi explic de ce, cum, dar atunci mi-am dat seama că există altceva pe lumea asta, că există alţi oameni şi că ai dreptul pe lumea asta să vrei mai mult”, a declarat Mirela Oprișor pentru adevarul.ro.