Mirela de la Insula Iubirii, desfigurată de intervențiile estetice. Fosta concurentă de la Antena 1 este de nerecunoscut!
Mirela de la Insula Iubirii este de nerecunoscut! Nu o spunem numai noi, ci și fanii fostei concurente de la Antena 1, care consideră că a apelat în exces la medicul estetician.
Atunci când a venit în Thailanda alături de Ionuț Gojman, Mirela era o femeie care nu se împrietenise cu medicul estetician. Naturală, cu părul lung, fără acid hialuronic în buze și fără alte modificări la nivelul înfățișării, fosta concurentă de la Insula Iubirii s-a făcut imediat plăcută atât prin prisma acestui lucru, cât și prin caracterul frumos de care a dat dovadă.
Anii au trecut, iar imediat după ce l-a cunoscut pe actualul său soț, Vasile Tecar, un om de afaceri influent și cu un potențial financiar foarte mare, Mirela de la Insula Iubirii a început transformarea.
Ce intervenții estetice și-a făcut Mirela Banias, după participarea la Insula Iubirii
Mirela Banias a considerat că are buzele mult prea subțiri, așa că a apelat la estetician. Fosta concurentă de la Insula Iubirii și-a injectat acid hialuronic în buze, dar a făcut acest lucru de prea multe ori, căci în prezent, este de nerecunoscut. Mai mult, după ce a descoperit „gustul” intervențiilor de acest tip, Mirela a continuat să își modifice înfățișarea.
Și-a tatuat sprâncenele, s-a tuns scurt, bob și își aplică tot timpul extensii de gene, astfel că o recunoști cu greu. Cu toate acestea, fanii au remarcat o schimbare pozitivă la imaginea Mirelei Banias: faptul că fosta concurentă de la Insula Iubirii a slăbit foarte mult și și-a schimbat, în funcție de acest lucru, stilul vestimentar.