„Tricolorii mici” vin după un succes dramatic obținut cu 2-1 în Portugalia, rezultat în urma căruia au luat o opțiune importantă la câștigarea grupei din care fac parte, lucru care ar echibvaa cu o calificare la Euro 2019.
„Jocul de astăzi este mai dificil decât cel din tur, chiar și decât cel din Portugalia. Este decisiv. Ne-am propus de la început să terminăm pe primul loc în grupă și suntem în grafic. După joc, sper să fim primii. Ca să fim siguri de Euro, avem nevoie de 7 puncte, dar obiectivul numărul 1 este victoria cu Bosnia, indiferent de starea de oboseală sau de absențe. Am pregătit meciul ca să câștigăm, ca și în Portugalia. Ne poate ajuta și un rezultat de egalitate, dar vrem cele 3 puncte. Bosnia este o echipă robustă, care cedează inițiativa și va încerca să speculeze pe contraatac și la fazele fixe. Asta nu înseamnă că nu are jucători de valoare în duelurile unu la unu”, a declarat Mirel Rădoi, selecționerul reprezentativei României.
Cu 7 puncte din ultimele trei jocuri pe care le va susține pe teren propriu astăzi cu Bosnia-Herțegovina și în octombrie cu Țara Galilor și Liechtenstein, „tricolorii mici” vor merge la Campionatul European după două o absență de două decenii.
Adversara de astăzi a României este pe primul loc în grupă având 18 puncte și un golaveraj de 22-5. Față de Bosnia, care are două înfrângeri, România nu are niciun eșec în această grupă având și un meci mai puțin disputat decât adversarii de astăzi. Tricolorii au 4 victorii și 3 remize și un golaveraj de 11-4.