Mirel Rădoi: „Trebuie să ne întoarcem calificați din Israel!”
Joi, de la ora 20:00, va avea loc Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova, duelul contând pentru manșa secundă a play-off-ului Conference League. În tur, în Oltenia, cele două au terminat nedecis, scor 1-1.
„Juveții” lui Mirel Rădoi merg pregătiți de „război” în Israel, duelul cu Hapoel Beer Sheva anunțându-se a fi pe viață și pe moarte, având în vedere miza pusă în joc, accederea în faza grupelor Conference League.
Pentru a-i avea la 100% din punct de vedere fizic pe jucători și a-și spori șansele la calificare, Universitatea Craiova și-a amânat meciul de la sfârșitul săptămânii trecute cu Chindia din deplasare. Demersul oltenilor a fost sprijinit și de celelalte două reprezentante ale țării noastre în Conference League, partidele din runda a VI-a din SuperLigă (FC Botoșani – FCSB, FC Hermnannstadt – CFR Cluj și Chindia Târgoviște – Universitata Craiova) fiind reprogramate pentru 24-25 septembrie. Cu 8 puncte în dreptul lor, „juveții” ocupă locul 9 în SuperLigă.
„Trebuie să ne întoarcem calificați, vedem dacă facem ‘remontada’ sau nu. Dacă vor fi prelungiri, penalty-uri, noi trebuie să ne calificăm, mai puțin contează cum. Avem pregătite și soluțiile astea (n.r. loviturile de departajare), dar cel mai bine ar fi să ne calificăm în 90 de minute, să nu facem risipă de energie. De atâția zeci de ani ne zbatem să intrăm în grupele europene, este cel mai important moment al clubului. Important e ce am pregătit ca să putem fi siguri de calificare”, a declarat Mirel Rădoi, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova.