Mirel, încrezător în victorie în Islanda: „Pentru mine este o revanşă!”
Mirel Rădoi, selecționerul României, s-a arătat încrezător în șansele pe care reprezentativa pe care o conduce le va avea în disputa de astăzi din deplasare cu Islanda.
Cu toate că se așteaptă la un meci dificil, Rădoi este convins că elevii săi pot obține un rezultat pozitiv.
„După părerea mea va fi un meci greu, pentru că se vor întâlni două echipe cu jucători foarte dinamici de la mijloc în sus. Vor fi multe ocazii de poartă pentru ambele echipe şi cred că învingătoarea va fi cea cu organizare defensivă mai bună. În momentul în care a fost tragerea la sorţi, eu chiar mi-am dorit să jucăm cu Islanda. Nu ştiu dacă şi jucătorii, dar eu sper ca până la ora jocului să îi fac să înţeleagă importanţa acestui meci. Pentru mine este o revanşă şi aşa va fi cu siguranţă şi pentru jucătorii care au fost anul trecut aici. Adică în contextul actual, am rămas acasă la European, dar vreau să mergem la Mondial. Totul se rezumă la această propoziţie şi pentru mine şi pentru ei”, a declarat Mirel Rădoi.
Islanda – România va avea loc pe arena „Laugardalsvöllur” din Reykjavik, duelul contând în preliminariile Cupei Mondiale 2022. Meciul va începe la ora 21:45 și va fi în direct pe Pro TV.
Pariuri Islanda – România:
PSF X- cota 1.57
X2 și sub 3.5 goluri- cota 1.80
Echipe probabile Islanda – România
Islanda: Halldorsson – Sampsted, Hermannsson, Bjarnasson, Skulason – Palsson – Gudmundsson, Bjarnason, Baldursson, Thorsteinsson – Gudmundsson
Selecționer: Arnar Vidarsson
România: Fl. Niță – Manea, Nedelcearu, Chiricheș, Camora – R. Marin, Stanciu – Man, Cicâldău, Sorescu – Alibec
Selecționer: Mirel Rădoi