In noaptea de sambata spre duminica, instructorul de zbor Gelu Frunza s-a prabusit, in apropierea aerodromului Comana din judetul Giurgiu, dupa ce cu cateva minute inainte de accidentul mortal participase la o nunta. Irina Cojocaru, mireasa serii, a povestit ce s-a intamplat.
„Eram la propria nunta. Era momentul in care se dadea voalul jos din cap. Eram cu toti nuntasii inauntru. La un moment dat, un prieten de-al nostru a venit de afara si a zis: „Vedeti ca a aterizat unul pe pista!”. Ne-am dus acolo, am luat extinctorul. Am gasit avionul, pilotul, nacela, fara geamul de deasupra. Am discutat cu pilotul, era coerent. Ne-a spus ca avea telefonul in masina si sa o anuntam pe sotia lui ce s-a intamplat. Am sunat la 112, am asteptat ambulanta, care a venit dupa 20 de minute”, a declarat pentru RTV Irina Cojocaru cum a decurs accidentul.
Femeia, medic de profesie, a povestit ca barbatul era constient, vorbea, dar nu se putea misca. „Ambulanta a venit cu personal nepregatit, cu o singura asistenta, careia i-am zis sa nu-l miste pe barbat din pozitia in care statea. Respira bine, vorbea bine, vorbeam cu el, nu pierdea mult sange. Nu acuza dureri, doar ca nu isi simteam picioarele. La spital i-au zis ca e politraumatizat, l-au bagat la computer tomograf si nu au fost inregistrate leziuni care nu erau compatibile cu viata. Ni s-a spus ca va fi bine, ca este stabil hemodinamic, ca recuperarea va fi mai lunga”, a mai spus Irina Cojocaru.
Ulterior, in mod surprinzator, au inceput sa vina vesti proaste. „Prietenii nostri, care erau la spital, au zis ca medicii vor sa il opereze, ca avea hemoglobina mica, ca are femurul fractuat”, a mai adaugat femeia.
Mireasa a lamurit si problema furtului. S-a speculat ca Gelu Frunza a vrut s-o fure si s-o duca la bordul avionului. „Este o aberatie ca voia sa ma fure cu avionul. Este o minciuna ca am zis ca puteam fi moarta. Este inexplicabil ce s-a intamplat. A fost un fapt necugetat din partea lui”, a conchis Irina Cojocaru.